FOTO Tragedie în Mehedinți: bărbat strivit în mașină de containerul metalic al unui camion
Sursă foto: Facebook
O persoană a murit, marţi după-amiază, într-un accident produs în localitatea Floreşti, judeţul Mehedinţi, după ce un container metalic a căzut peste autoturismul în care aceasta se afla. Pentru ridicarea containerului a fost solicitată o macara, dar victima avea leziuni incompatibile cu viaţa.
”În această după-amiază, pompierii militari au intervenit pentru gestionarea unui grav accident rutier, produs pe raza localităţii Floreşti, în care un container metalic al unui autotren a căzut peste un autoturism, surprinzând o persoană aflată în interiorul acestuia”, a arătat ISU Mehedinţi.
Acolo au fost mobilizate de urgenţă o autospecială de descarcerare, o autospecială de intervenţie la calamităţi şi dezastre şi o ambulanţă SMURD din cadrul ISU Gorj, o autospecială de intervenţie la calamităţi şi dezastre din cadrul ISU Mehedinţi, precum şi o ambulanţă SAJ.
”Pentru a permite extragerea victimei, a fost necesară ridicarea containerului de pe autoturism, fiind astfel solicitată şi o macara. Din nefericire, victima prezenta leziuni incompatibile cu viaţa şi a fost declarată decedată de către echipajul medical aflat la faţa locului”, a precizat sursa citată.

Articole Similare
Test noi 1214
test 8 dec 2025
test 3 8 dec
Apa Nova București întrerupe furnizarea apei reci pentru lucrări de modernizare / Zonele afectate
'Regele fructelor', bogat în nutrienți și plin de vitamine — ce beneficii are pentru sănătate
Accident pe DN 13A, la Praid: Motociclist rănit după ce un autoturism a intrat pe contrasens
Românii, blocați la ușa instituțiilor: Sindicaliștii Forța Legii declanșează proteste de luni. Programul cu publicul, suspendat
VIDEO Bătaie ca 'în 7 păcate' la 'Cireșica': trei bărbați au fost înjunghiați, după un scandal de proporții
FOTO Episcopia Alexandriei și Teleormanului l-a prăznuit pe Sfântul Ierarh Alexandru, ocrotitorul spiritual al eparhiei
Pandemia și crizele majore au remodelat valorile omenești: descoperiri dintr-un studiu uriaș asupra necrologurilor
Vremeaaaa extremă lovește Europa și amenință România: fenomenul meteo aduce vânturi puternice, tornade și ploi abundente
Comentează