Franța încearcă să restabilească legătura între SUA și Ucraina, anunță purtătoarea de cuvânt a guvernului francez
Sursă foto: Sursa FOTO: Elcorreo.com
Franţa lucrează la restabilirea legăturii între SUA şi Ucraina, astfel încât să se ajunge la o "pace durabilă şi robustă", a declarat miercuri purtătoarea de cuvânt a guvernului francez, Sophie Primas, citată de Reuters, potrivit Agerpres.
"Noi am propus un armistiţiu. Examinarea acestuia se are în vedere la negocierile cu SUA. Franţa şi Europa încearcă să restabilească o legătură între Statele Unite şi Ucraina", a declarat Primas la televiziunea LCI.
Preşedintele francez Emmanuel Macron a declarat anterior că Franţa şi Marea Britanie propun un armistiţiu parţial de o lună între Rusia şi Ucraina, ca parte a eforturilor diplomatice europene menite să consolideze sprijinul occidental pentru Ucraina, după schimbul de replici tensionat între preşedintele Volodimir Zelenski şi preşedintele american Donald Trump vinerea trecută în Biroul Oval.
Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a propus marţi un armistiţiu cu Rusia în aer şi pe mare pentru a începe discuţiile cu privire la o "pace durabilă" sub "conducerea" lui Donald Trump şi s-a declarat pregătit să semneze cu preşedintele american acordul-cadru cu privire la exploatarea resurselor naturale, exprimându-şi dorinţa "de a pune lucrurile în ordine" cu Washingtonul.
Declaraţia preşedintelui Zelenski a fost făcută marţi, după ce Washingtonul a anunţat suspendarea temporară a ajutorului său militar pentru Ucraina. Şeful statului ucrainean a declarat că aşteaptă "informaţii oficiale" pe această temă, potrivit AFP.
Articole Similare
Proteste anti-azil la Londra: mai mulți bărbați mascați au încercat să intre cu forța într-un hotel
Surprize uriașe în topul celor mai influenți oameni din lume: Marii absenți ai clasamentului din revista Time AI
Volodimir Zelenski, detalii despre asasinatul care a șocat Ucraina: A fost plănuit minuțios
VIDEO Incendii devastatoare în California: ard podgoriile din Napa Valley
Alunecare de teren în Norvegia: A distrus o porţiune de autostradă şi zeci de metri de cale ferată
Nervozitate mare la Casa Albă: Oamenii lui Trump îi bănuiesc pe liderii Europei de joc dublu
Decizie controversată luată de Marco Rubio: Liderii palestinieni nu pot intra în SUA și nu vor participa la Adunarea Generală a ONU
VIDEO FOTO Accident feroviar în Egipt: cel puțin persoane au murit și zeci de răniți
Planurile pentru avioane comerciale cu un singur pilot, suspendate după un raport critic al EASA
Vremeaaaa extremă lovește Europa și amenință România: fenomenul meteo aduce vânturi puternice, tornade și ploi abundente
Secretarul general al Consiliului Europei a fost internat în spital - Ce spune instituția despre starea de sănătate
Comentează