Funcţionarii greci, în grevă împotriva unor noi reglementări disciplinare, pe fondul unei anchete, în curs, a procurorilor europeni într-un scandal de fraudare

Autor:  Cătălin Lupășteanu

Publicat:  28-08-2025

Actualizat:  29-08-2025

Article thumbnail

Sursă foto:  Yuki Iwamura/Bloomberg/Getty Images


Sectorul public grec este oprit joi, din cauza unei greve de 24 de ore la apelul Sindicatului funcţionarilor publici Adedy, în semn de protest faţă de proiectul unei reforme care le impune funcţionarilor noi reglementări disciplinare, relatează AFP, potrivit news.ro

Greva nu afectează însă transporturile aeriene, maritime sau urbane.

”Această lege va face concedierile mai uşoare şi va incrimina penal acţiunile sindicatelor”, declară AFP Vassilis Katralis de la Sindicatul profesorilor.

Potrivit Adedy, acest proiect de lege prevede schimbarea alcătuirii Consiliilor Disciplinare - prin excluderea reprezentanţilor muncitorilor şi magistraţilor.

El accelerează de asemenea procedura Consiliului Diciplinar ”în dertimentul funcţionarilor judecaţi”, denunţă sindicatul.

Sute de persoane, potrivit AFP, s-au adunat în Piaţa Syntagma, în centrul Atenei şi la Salonic (nord), al doilea cel mai important oraş grec, pentru a-şi exprima opoziţia faţă de ”tentativa de incriminare penală a acţiunii sindicale, sociale şi politice”.

Ministrul de Interne Theodoros Livanios anunţa la sfârşitul lui iulie că reforma vizează să îmbunătăţească ”funcţionarea administraţiei publice şi să consolideze transparenţa şi eficienţa sectorului”.

Consiliile Disciplinare înregistrează adesea întârzieri importante - în numeroase cazuri de până la şase ani - în judecarea unui caz, ceea ce ”frânează productivitatea sectorului”, în opinia ministrului.

”Accelerarea procesului disciplinar este foarte importantă, atât pentru angajaţi, care nu trebuie să aibă de a face cu o procedură disciplinară prelungită, cât şi pentru serviciile în care muncesc”, subliniază ministrul.

Această reformă intervine pe fondul unui scandal recent - care afectează Guvernul conservator al lui Kyriakos Mitsotakis - cu privire la fraudarea unor ajutoare agricole de la Uniunea Europeană (UE), care a antrenat în iunie demisia unui ministru şi a trei miniştri adjuncţi.

O anchetă în curs - desfăşurată de către procurori ai UE - a dezvăluit o folosire abuzivă generalizată a fondurilor europene de către Autoritatea greacă de Plată a Ajutoarelor Politicii Agricole Comune (OPEKEPE).

Adedy acuză Guvernul de faptul că încearcă să impute greşelile liderilor politici angajaţilor OPEKEPE.

Sindicatul denunţă mutarea unei funcţionare de rang înalt de la OPEKEPE, după ce aceasta a cooperat cu procurorii europeni în dezvăluirea acestui scandal.

Proiectul de lege cu privire noi reglementări disciplinare a fost introdus în Parlament pentru a fi supus unui vot care urmează să aibă loc până vineri, potrivit unei surse parlamentare.

Google News
Explorează subiectul
Comentează
Articole Similare
Article Thumbnail
30-08-2025 Știrile Zilei

Aceste ambajale NU vor mai fi primite în sistemul RetuRO: 8 producători au contractele suspendate

Article Thumbnail
30-08-2025 Știrile Zilei

Patronatele din Turism au explodat, după declarațiile ministrului Economiei: Este pură iresponsabilitate!

Article Thumbnail
30-08-2025 Economie

Registrul Auto Român vrea să cumpere piese şi accesorii pentru fotocopiatoare cu până la 16 milioane lei

Article Thumbnail
30-08-2025 Știrile Zilei

România devine un hub regional pe o piață de zeci de miliarde de dolari anual, datorită investițiilor masive în regenerabile

Article Thumbnail
30-08-2025 Știrile Zilei

'Manualul întors pe dos' - observația unui reputat economist: Guvernul pierde miliarde de la multinaționale, dar taie din educație

Article Thumbnail
30-08-2025 Știrile Zilei

Alertă de securitate: o eroare tehnică a permis acces neautorizat pe platforma POSF

Article Thumbnail
30-08-2025 Economie

Vacanţele pe litoral devin mai accesibile pe final de august

Article Thumbnail
30-08-2025 Știrile Zilei

Un bărbat acuză o farmacie că i-a ruinat căsnicia: toată pățania pornește de la o plată electronică eșuată

Article Thumbnail
30-08-2025 Știrile Zilei

Șoferii scapă de drumurile la ghișeu: Plăcuțele de înmatriculare vor veni direct la ușă - le comanzi online și vin prin curier

Article Thumbnail
30-08-2025 Economie

Producţia de cărbune a scăzut cu 2,9% în primul semestru din 2025; importurile s-au redus cu 60,7%

Article Thumbnail
30-08-2025 Externe

Imperiul cripto al familiei Trump se extinde în Asia: Eric Trump mizează pe investiţii în bitcoin la Hong Kong

Article Thumbnail
30-08-2025 Externe

Danemarca îşi reduce prognoza de creştere economică pentru 2025, pe fondul încetinirii afacerilor gigantului farmaceutic Novo Nordisk

Parteneri
Adaugă ca sursă preferată pe Google