Gabi Iancu, după meciul cu Dinamo:Îmi vine să plâng de nervi. Şi un egal mă nemulţumea

Autor:  George Traicu

Publicat:  28-10-2019

Actualizat:  28-10-2019

Article thumbnail

Sursă foto:  gsp.ro

Mijocaşul formaţiei FC Viitorul Gabriel Iancu şi-a criticat coechipierii după meciul cu Dinamo, pierdut cu scorul de 2-3, în Şoseaua Ştefan cel Mare.

"A fost un meci solicitant. Până la gol nu am făcut un joc foarte prost, dar luăm goluri pe greşeli personale. Nu spun că e vina unui jucător, cu toţii am greşit, dar nu e posibil să pierzi un meci pe mâna ta. Am fost... Nu vreau să folosesc un cuvânt prea dur, dar nu aşa se joacă şi nu e normal să stai să lupţi în repriza a doua, să nu existe decât o echipă în albastru şi negru pe teren şi să tragi de tine să egalezi. Şi mai luăm şi încă un gol din nimic, mingea a doua, minge în centru, şut la poartă şi stăm după aia să ne chinuim să să dăm trei goluri. Îmi vine să plâng de nervi, că pierdem puncte. Şi un egal mă nemulţumea. Nu e normal să aveam o aşa atitudine în prima repriză şi în a doua să ne schimbăm cu totul. De ce nu am început aşa de la început?  Nu înseamnă că dacă astăzi am pierdut, nu putem fi în fruntea clasamentului. Abia a început returul. E foarte puţin un punct în două meciuri, sper că la următorul meci ne vom reveni şi vom arăta de ce suntem în stare, să arătăm la lume că nu aceştia suntem noi", a declarat Iancu, la microfonul televiziunilor care transmit Liga I.

FC Dinamo a învins, duminică, pe teren propriu, cu scorul de 3-2 (2-0), formaţia FC Viitorul, în etapa a XIV-a a Ligii I. Dinamoviştii au condus cu 3-0, dar au "tremurat" în final pentru cele trei puncte.

Au marcat: Perovici '29, Sorescu '30, Filip '61 / Iancu '76, Boboc '79.

Google News
Comentează
Articole Similare
Article Thumbnail
30-08-2025 Știrile Zilei

Programul complet al FCSB și al Universității Craiova în Europa: Meciurile de foc vin târziu în toamnă

Article Thumbnail
30-08-2025 Știrile Zilei

Celebrul Jose Mourinho a strâns o avere fabuloasă doar din rezilierile de contract: Nici fotbaliști mari nu câștigă atât

Article Thumbnail
30-08-2025 Sport

Manchester United obține o victorie cu Burnley, după un meci cu adevărat nebun

Article Thumbnail
30-08-2025 Sport

Sebastian Colţescu va arbitra meciul CFR Cluj – FCSB

Article Thumbnail
30-08-2025 Sport

Chelsea câștigă cu 2-0 în fața lui Fulham: Decizii controversate de arbitraj

Article Thumbnail
30-08-2025 Sport

Dublă McLaren după calificările Marelui Premiu al Olandei

Article Thumbnail
30-08-2025 Știrile Zilei

VIDEO Controversatul nepot al lui Mussolini a debutat în Serie A: Romano Floriani a scos un. penalty care a dus la victoriai echipei sale

Article Thumbnail
30-08-2025 Sport

McLaren domină antrenamentele finale la GP-ul Olandei

Article Thumbnail
30-08-2025 Sport

Atacantul Nick Woltemade, transferat de la VfB Stuttgart la Newcastle. Este cel mai scump transfer din istoria clubului englez

Article Thumbnail
30-08-2025 Sport

Steaua, eşec cu FC Bihor, scor 2-4

Article Thumbnail
30-08-2025 Sport

Baschet masculin: Serbia şi Germania au continuat cu victorii la EuroBasket 2025

Article Thumbnail
30-08-2025 Sport

Victorie pentru AC Milan în etapa a 2-a din Serie A

Adaugă ca sursă preferată pe Google Urmărește-ne în Discover