Gabriela Ruse a pierdut dramatic în optimile turneului Transylvania Open (WTA)
Sursă foto: pro sport
Gabriela Ruse, ultima jucătoare română rămasă la Transylvania Open (WTA 250), a părăsit turneul de tenis dotat cu premii totale de 251.750 de dolari şi găzduit de BT Arena din Cluj-Napoca, joi seara, după ce a fost învinsă dramatic în optimile de finală de chinezoaica Xiyu Wang, a şaptea favorită, cu 6-1, 6-7 (8), 7-6 (6), anunță Agerpres.
Wang (21 ani, 59 WTA) a obţinut victoria după un final cu răsturnări de scor după mai bine de trei ore de joc (3 h 26 min).
Wang a dominat primul set, pe care şi l-a adjudecat cu un sec 6-1. Ruse (24 ani, 104 WTA) a luptat în actul secund, a condus cu 3-1, apoi chinezoaica a făcut 4-3, dar românca şi-a recuperat break-ul şi a trimis meciul în tiebreak, unde a reuşit să se impună la a patra minge de set (10-8). În decisiv, Wang s-a desprins la 5-3, a ratat o minge de meci şi Ruse a egalat, 5-5. S-a ajuns din nou în tiebreak, unde Ruse a avut 4-2, dar a pierdut trei puncte la rând (4-5), iar în cele din urmă Wang a câştigat cu 8-6.
Ruse a încheiat cu 8 aşi (Wang 3), dar a făcut şi 6 duble greşeli (Wang 2), chinezoaica a fost uşor mai bună la serviciu şi a avut procentaje mai bune la mingile de break.
Gabriela Ruse rămâne astfel cu un cec de 3.800 de dolari şi 30 de puncte WTA.
Explorează subiectul
Articole Similare
Programul complet al FCSB și al Universității Craiova în Europa: Meciurile de foc vin târziu în toamnă
Celebrul Jose Mourinho a strâns o avere fabuloasă doar din rezilierile de contract: Nici fotbaliști mari nu câștigă atât
Manchester United obține o victorie cu Burnley, după un meci cu adevărat nebun
Sebastian Colţescu va arbitra meciul CFR Cluj – FCSB
Chelsea câștigă cu 2-0 în fața lui Fulham: Decizii controversate de arbitraj
Dublă McLaren după calificările Marelui Premiu al Olandei
VIDEO Controversatul nepot al lui Mussolini a debutat în Serie A: Romano Floriani a scos un. penalty care a dus la victoriai echipei sale
McLaren domină antrenamentele finale la GP-ul Olandei
Atacantul Nick Woltemade, transferat de la VfB Stuttgart la Newcastle. Este cel mai scump transfer din istoria clubului englez
Steaua, eşec cu FC Bihor, scor 2-4
Baschet masculin: Serbia şi Germania au continuat cu victorii la EuroBasket 2025
Comentează