Giurgiu: Viceprimarul Alexandru Vladu, exclus din PSD

Autor:  Denisa Miron, Colaborator

Publicat:  04-03-2016

Actualizat:  04-03-2016

Article thumbnail

Sursă foto:  stiripesurse.ro

Preşedintele organizaţiei judeţene a PSD Giurgiu, senatorul Niculae Bădălău (foto), a declarat vineri, în cadrul unei conferinţe de presă, că viceprimarul municipiului Giurgiu, Alexandru Vladu, a fost exclus din organizaţia municipală a PSD Giurgiu. 

'Organizaţia municipală a PSD Giurgiu a venit astăzi (vineri-nr. ) la BPJ cu hotărârea de excludere a domnului Vladu (n.r. Alexandru Vladu, viceprimar al municipiului). După cum ştiţi, la noi, organizaţiile municipale, orăşeneşti, comunale au autonomie, ei au luat hotărârea - din ceea ce am citit în hotărâre în unanimitate. A fost exclus domnul Vladu din organizaţia municipală a PSD ca urmare a aderării dânsului la grupul ALDE. Acum, mi se pare un lucru normal, dacă mergi în campanie cu altă formaţiune politică decât cea din care faci parte, mi se pare normal să se întâmple şi lucrul acesta. Dacă domnul Vladu, din punctul meu de vedere, cu tot respectul, voia să candideze la funcţia de primar şi are dorinţa asta, în mod normal, trebuia să îşi dea dânsul demisia, cred că era mult mai corect aşa, decât să fie exclus. BPJ al PSD Giurgiu nu face decât să ia act şi să valideze hotărârea Biroului municipal, ceea ce s-a şi întâmplat astăzi', a declarat senatorul Niculae Bădălău. 

El spune că viceprimarul Alexandru Vladu poate face contestaţie, privind excluderea din partid, la nivel local, dar şi la comisia de integritate de la nivel central. 

Viceprimarul Alexandru Vladu a intrat în Consiliului Local Municipal Giurgiu pe listele PPDD după care, în baza ordonanţei care permitea migraţia politică, a ales să intre în PSD. 

Copreşedintele ALDE Giurgiu, Constantin Basangiac, a declarat vineri, în cadrul unei conferinţe de presă, că Alexandru Vladu se numără printre cele "trei personalităţi pentru care ALDE Giurgiu ia în calcul organizarea unui sondaj de opinie în vederea stabilirii candidaturilor pentru funcţia de primar al municipiului Giurgiu", dar acesta "încă nu are depusă o adeziune" la ALDE. AGERPRES

Google News
Comentează
Articole Similare
Article Thumbnail
02 feb Politică

test 3 32 aug noaptea

Article Thumbnail
30-08-2025 Știrile Zilei

Florin Cîțu contrazice flagrant teoria austerității, promovată de Ilie Bolojan: Cheltuieli mai mari decât anul trecut

Article Thumbnail
30-08-2025 Știrile Zilei

'Să nu capitulăm!' Vasile Bănescu, mesaj dur împotriva propagandei și 'suveranismului urii', după scandalul cu nepalezul: E bombă cu rază largă de distrugere

Article Thumbnail
30-08-2025 Știrile Zilei

SURSE PSD pregătește o mare bătălie în Parlament: Schimbă măsurile lui Ilie Bolojan

Article Thumbnail
30-08-2025 Știrile Zilei

FOTO/VIDEO Donald Trump e mort! Este zvonul, alimentat de The Simpsons, care a aruncat în aer rețelele sociale: Totul a plecat de la vânătaia de pe mână

Article Thumbnail
30-08-2025 Știrile Zilei

Ilie BBBolojan dă undă verde eliminării viceprimarilor din România: Poate intra în vigoare

Article Thumbnail
30-08-2025 Știrile Zilei

Un lider al PNL, critici dure pentru George Simion: Are un discurs iresponsabil și dovedește ignoranță strategică

Article Thumbnail
30-08-2025 Știrile Zilei

Vicepreședinte PSD: Din nou austeritate doar pentru căței. Guvernul întinde covorul roșu pentru extremism

Article Thumbnail
30-08-2025 Știrile Zilei

Dieta Bolojan pentru ‘statul gras’ subțiază doar 2,3 miliarde din cheltuieli, dar îngrașă bugetul cu aproape dublu din taxele românilor

Article Thumbnail
30-08-2025 Știrile Zilei

Aveți încredere în Justiție! - mesajul ministrului pentru cei păgubiți din dosarul Nordis / Pensiile speciale ale magistraților nu sunt 'privilegii'

Article Thumbnail
30-08-2025 Politică

VIDEO Proteste în justiție: Marinescu clarifică limitele legale pentru magistrați și procurori-șefi

Article Thumbnail
30-08-2025 Știrile Zilei

VIDEO Ministrul Justiției vorbește despre cheia pentru magistrați incoruptibili: 'Asta e tocmai pentru a-l feri de tot felul de tentaţii'

Parteneri
Adaugă ca sursă preferată pe Google Urmărește-ne în Discover