Grecia: În urma catastrofei feroviare, premierul Mitsotakis a anunțat că vor avea loc alegeri în luna mai
Sursă foto: Greek Reporter
Premierul grec Kyriakos Mitsotakis a anunţat marţi seară, trei săptămâni după o catastrofă feroviară care a condus la numeroase manifestaţii împotriva guvernului său, că alegerile generale vor avea loc în mai, fără a preciza data exactă, transmite AFP, citat de Agerpres.
"Pot să vă spun cu siguranţă că alegerile vor avea loc în mai", a afirmat liderul partidului conservator Noua Democraţie într-un interviu acordat canalului de televiziune privat Alpha, în contextul în care coliziunea coliziunea a două trenuri care a făcut 57 de morţi pe 28 februarie a suscitat un val de furie în ţară cu zeci de mii de persoane pe străzi.
Mandatul guvernului conservator, aflat la putere de aproape patru ani, expiră la începutul lui iulie, potrivit Constituţiei.
După cum au relatat mai multe media, guvernul plănuise iniţial să organizeze alegeri în aprilie, dar ciocnirea frontală a două trenuri, cel mai grav accident feroviar din istoria ţării, a şocat Grecia şi a constrâns guvernul să-şi revizuiască planurile.
Șeful de gară, principalul vinovat
Accidentul a fost atribuit în primul rând şefului de gară aflat de serviciu în acea seară. El a fost inculpat şi arestat preventiv.
Dar experţi şi media au arătat cu degetul responsabilităţile guvernului Kyriakos Mitsotakis care timp de patru ani nu a reuşit să facă faţă problemelor cronice ale căilor ferate.
Criticat vehement pentru gestionarea considerată dezastruoasă a acestui accident, premierul a promis "transparenţă absolută" în ancheta judiciară.
Grecia era deja în perioada preelectorală după ce vara trecută a izbucnit scandalul interceptărilor telefonice care a dat o lovitură gravă guvernului. De atunci, opoziţia de stânga a cerut constant demisia guvernului şi organizarea de alegeri anticipate.
Explorează subiectul
Articole Similare
Proteste anti-azil la Londra: mai mulți bărbați mascați au încercat să intre cu forța într-un hotel
Surprize uriașe în topul celor mai influenți oameni din lume: Marii absenți ai clasamentului din revista Time AI
Volodimir Zelenski, detalii despre asasinatul care a șocat Ucraina: A fost plănuit minuțios
VIDEO Incendii devastatoare în California: ard podgoriile din Napa Valley
Alunecare de teren în Norvegia: A distrus o porţiune de autostradă şi zeci de metri de cale ferată
Nervozitate mare la Casa Albă: Oamenii lui Trump îi bănuiesc pe liderii Europei de joc dublu
Decizie controversată luată de Marco Rubio: Liderii palestinieni nu pot intra în SUA și nu vor participa la Adunarea Generală a ONU
VIDEO FOTO Accident feroviar în Egipt: cel puțin persoane au murit și zeci de răniți
Planurile pentru avioane comerciale cu un singur pilot, suspendate după un raport critic al EASA
Vremeaaaa extremă lovește Europa și amenință România: fenomenul meteo aduce vânturi puternice, tornade și ploi abundente
Secretarul general al Consiliului Europei a fost internat în spital - Ce spune instituția despre starea de sănătate
Comentează