Greșeala Ralucăi Prună nu este că vrea să ne limiteze drepturile civile

Într-un răspuns devenit deja celebru, Raluca Prună a susținut că, în condițiile în care avem o criminalitate ridicată, este un „lux teoretic” să discutăm despre drepturile omului. Declarația se face ecoul unor poziții asemănătoare ale Monicăi Macovei, dar de data asta, ne vin din gura unei oficialități a statului român.

Au existat tentative mai mult sau mai puțin hotărâte de a o apăra, pornind de la ideea că într-adevăr invocarea criminalității este legitimă în context. Dar afirmația ministrului rămâne aberantă pentru oricine a făcut măcar un curs de teoria generală a dreptului în facultate. Și nu pentru că drepturile omului nu pot fi restrânse. Ci, dimpotrivă, pentru că pot. Dar nu oricum.

Există două moduri în care putem gândi restrângerea drepturilor. Unul este că diversele drepturi trebuie să se afle într-un echilibru între ele, și, de asemenea, într-un echilibru cu anumite presiuni obiective. De exemplu, într-un fel se operaționalizează de către dreptul la învățătură când statul are bani de școli și cu totul altfel când nu are. Pe această logică, nu este cu totul aberant că dreptul la viața privată este interpretate diferit în contexte diferite. Doar că... acest echilibru nu este constat de niște membri ai executivului și înalți funcționari din CSAT ci el se dezbate în Parlament și în societate.

Stiripesurse.ro

Camera Deputaților, scena unui nou scandal după demisia lui Demeter András. Schimb dur de replici între AUR, UDMR, USR și SOS România

Stiripesurse.ro

Dexonline, în centrul unei controverse după grafica „cretin/creștin”: reacții dure și plângere penală anunțată

Celălalt mod este de a restrânge explicit exercitarea unui drept la nivelul întregii societăți. Ceea ce este întrutotul posibil într-o situație democratică. Doar că pentru asta trebuie să se îndeplinească două condiții. Prima condiție este să se identifice o situație excepțională de către o autoritate competentă în a identifica situații excepționale. Gama de situații și răspunsuri excepționale este destul de largă de la starea de necesitate declarată local (vezi cazul Pungești) până la stare de război. A doua condiție este ca respectiva stare excepțională să fie eminamente finită în timp. Altfel este o situație banală, ce poate fi legiferată conform punctului întâi.

Aici este cheia. Discursul ministrului cere măsuri excepționale invocând o urgență slab definită care, teoretic, se poate prelungi la infinit. Nu este bine, doamnă ministru, nu este bine.