Grindina a lovit mai multe județe. Acoperișuri desprinse și copaci căzuți în urma vântului puternic
Sursă foto: Inquam Photos / George Calin
Un număr de 37 de localități, din 17 județe, au fost afectate de vremea rea din ultimele ore. Județele cele mai afectate de precipitațiile abundente și de vântul puternic au fost Caraș-Severin, Hunedoara și Vâlcea, transmite, luni, Inspectoratul General pentru Situații de Urgență (IGSU).
În ultimele 24 de ore, la nivel național au fost emise 14 atenționări și avertizări hidrometeorologice imediate care au vizat intensificări puternice ale vântului, averse torențiale, grindină, frecvente descărcări electrice, vijelii, scurgeri importante pe versanți și viituri rapide pe râurile mici.
„În urma manifestării fenomenelor hidrometeorologice periculoase au fost înregistrate efecte de vreme rea în 37 localități din 17 județe (AB, AG, BV, BN, BH, CS, CL, GR, HD, HR, IL, IF, MS, NT, SB, TM și VL)”, transmite IGSU, potrivit Mediafax.ro
Citește și: Ludovic Orban recunoaşte planul pentru Capitală: Se negociază o mare alianţă cu USR-PLUS şi PMP (VIDEO)
În cursul zilei de duminică și pe timpul nopții, pompierii au acționat în sprijinul populației și administrației publice locale pentru evacuarea apei din 12 locuințe, 60 de curți și 46 de beciuri/subsoluri. Totodată, din cauza vântului puternic, cini acoperișuri s-au desprins, iar șase copaci au căzut pe carosabil sau pe linii electrice. În urma acestor evenimente au fost avariate trei autoturisme.
Județele cele mai afectate de precipitațiile abundente și de vântul puternic au fost Caraș-Severin, Hunedoara și Vâlcea, unde colegii noștri au intervenit la nivelul a 16 localități.
„Pentru dispunerea măsurilor de autoprotecție de către cetățeni, în contextul emiterii avertizărilor meteorologice/hidrologice imediate, au fost emise mesaje de avertizare prin sistemul RO-ALERT. La acest moment, nu sunt în desfășurare intervenții pentru înlăturarea efectelor inundațiilor”, adaugă IGSU.
Explorează subiectul
Articole Similare
Test noi 1214
test 8 dec 2025
test 3 8 dec
Apa Nova București întrerupe furnizarea apei reci pentru lucrări de modernizare / Zonele afectate
'Regele fructelor', bogat în nutrienți și plin de vitamine — ce beneficii are pentru sănătate
Accident pe DN 13A, la Praid: Motociclist rănit după ce un autoturism a intrat pe contrasens
Românii, blocați la ușa instituțiilor: Sindicaliștii Forța Legii declanșează proteste de luni. Programul cu publicul, suspendat
VIDEO Bătaie ca 'în 7 păcate' la 'Cireșica': trei bărbați au fost înjunghiați, după un scandal de proporții
FOTO Episcopia Alexandriei și Teleormanului l-a prăznuit pe Sfântul Ierarh Alexandru, ocrotitorul spiritual al eparhiei
Pandemia și crizele majore au remodelat valorile omenești: descoperiri dintr-un studiu uriaș asupra necrologurilor
Vremeaaaa extremă lovește Europa și amenință România: fenomenul meteo aduce vânturi puternice, tornade și ploi abundente
Comentează