Guvernul a adăugat încă 9 activităţi şi domenii pe lista celor în care pot fi angajaţi zilieri: 'Vor avea calitatea de asigurat în sistemul public de pensii'
Sursă foto: Agerpres
Guvernul a adăugat, printr-o ordonanţă de urgenţă, încă 9 activităţi şi domenii pe lista celor în care pot fi angajaţi zilieri, a declarat Nelu Barbu, purtătorul de cuvânt al Executivului, informează Agerpres.
"În şedinţa de Guvern de astăzi, la propunerea Ministerului Muncii a fost aprobat un act normativ prin care au fost adăugate încă 9 activităţi şi domenii pe lista celor în care pot fi angajaţi zilieri. Este vorba despre activităţi de organizare a expoziţiilor, târgurilor şi congreselor, publicitate; activităţi de interpretare artistică-spectacole; activităţi suport pentru interpretare artistică-spectacole şi activităţi de gestionare a sălilor de spectacole; activităţi de alimentaţie pentru evenimente; activităţi de întreţinere peisagistică, plantarea, îngrijirea şi întreţinerea de parcuri şi grădini, cu excepţia facilităţii de locuit particulare; restaurante, baruri şi alte activităţi de servire a băuturilor; activităţi ale grădinilor zoologice, botanice şi ale rezervaţiilor naturale", a declarat Nelu Barbu, joi, la finalul şedinţei de Guvern.
Purtătorul de cuvânt al Guvernului a adăugat că actul normativ prevede şi "asigurarea protecţiei zilierilor, scăderea birocraţiei şi simplificarea procedurilor administrative de înregistrare a celor care desfăşoară activităţi temporare". "Astfel spus, zilierul va avea, potrivit noului act normativ, calitatea de asigurat în sistemul public de pensii, sarcina calculării plăţii şi declarării contribuţiei de asigurări sociale pentru veniturile realizate din activitate revine beneficiarului de lucrări, în situaţia producerii unui accident de muncă sau în cazul apariţiei unei boli profesionale beneficiarul este obligat să asigure plata cheltuielilor aferente îngrijirilor medicale necesare", a explicat Barbu.
El a adăugat că, de asemenea, actul normativ prevede şi înfiinţarea Registrului Electronic de Evidenţă a Zilierilor la data de 20 decembrie 2019, sistemul informatic urmând a fi achiziţionat de către Inspecţia Muncii în condiţiile legii.
Explorează subiectul
Articole Similare
Aceste ambajale NU vor mai fi primite în sistemul RetuRO: 8 producători au contractele suspendate
Patronatele din Turism au explodat, după declarațiile ministrului Economiei: Este pură iresponsabilitate!
Registrul Auto Român vrea să cumpere piese şi accesorii pentru fotocopiatoare cu până la 16 milioane lei
România devine un hub regional pe o piață de zeci de miliarde de dolari anual, datorită investițiilor masive în regenerabile
'Manualul întors pe dos' - observația unui reputat economist: Guvernul pierde miliarde de la multinaționale, dar taie din educație
Alertă de securitate: o eroare tehnică a permis acces neautorizat pe platforma POSF
Vacanţele pe litoral devin mai accesibile pe final de august
Un bărbat acuză o farmacie că i-a ruinat căsnicia: toată pățania pornește de la o plată electronică eșuată
Șoferii scapă de drumurile la ghișeu: Plăcuțele de înmatriculare vor veni direct la ușă - le comanzi online și vin prin curier
Producţia de cărbune a scăzut cu 2,9% în primul semestru din 2025; importurile s-au redus cu 60,7%
Imperiul cripto al familiei Trump se extinde în Asia: Eric Trump mizează pe investiţii în bitcoin la Hong Kong
Comentează