Guvernul dă undă verde împușcării a 4 urși bruni

Autor:  Cristi Șelaru, Redactor

Publicat:  23-06-2021

Actualizat:  23-06-2021

Article thumbnail

Sursă foto:  stirileprotv.ro

Un număr de 4 urși bruni din Harghita, Sibiu și Bistrița-Năsăud vor putea fi „recoltați” până pe 15 iulie, prin derogare de la lege, potrivit unor acte apărute miercuri în Monitorul Oficial. „Recoltare” este cuvântul folosit de autorități pentru uciderea prin împușcare a urșilor. Decizia vine în contextul în care numărul atacurile de urs s-a înmulțit în ultima perioadă.

Patru ordine privind aprobarea derogării pentru unele specii de animale sălbatice, semnate de secretarul de stat Robert-Eugen Szép din Ministerul Mediului, au fost publicate în Monitorul Oficial.

Ordinele prevăd:

  • Recoltarea unui exemplar din specia urs brun de pe raza fondului cinegetic nr. 39 Marpod, județul Sibiu. Recoltarea se realizează numai de către Asociația de Vânătoare și Pescuit Silva Marpod
  • Recoltarea unui exemplar din specia urs brun de pe raza fondului cinegetic nr. 43 Dealu, județul Harghita. Recoltarea se realizează numai de către Asociația Vânătorilor și Pescarilor Sportivi „GORDON”
  • Recoltarea unui exemplar din specia urs brun de pe raza fondului cinegetic nr. 34 Mălin, județul Bistrița-Năsăud. Recoltarea se realizează numai de către Asociația de Vânătoare Ardealul
  • Recoltarea unui exemplar din specia urs brun de pe raza fondului cinegetic nr. 36 Szencsed, județul Harghita. Recoltarea se realizează numai de către Asociația de Vânătoare și Pescuit Sportiv Zetelaka Es Tarsai,

Cele patru derogări se stabilesc „pentru 20 de zile de la data intrării în vigoare a prezentului ordin, dar nu mai târziu de 15 iulie 2021”

Exemplarul din specia urs brun va fi recoltat numai după ce a fost identificat și atent monitorizat, se mai arată în actele publicate.

Citește și:

Cei doi bărbaţi atacați de urs în Harghita sunt în stare stabilă, la SJU Miercurea Ciuc

Activiștii de mediu se revoltă − petiție pentru demiterea ministrului Tanczos Barna

FOTO - O ursoaică cu 3 pui a devastat garajul primarului din Băile Tușnad / Edilul: Trăim cu urșii, nu e normal .

 

Google News
Comentează
Articole Similare
Article Thumbnail
02 feb Știrile Zilei

Test noi 1214

Article Thumbnail
02 feb Știrile Zilei

test 8 dec 2025

Article Thumbnail
30 ian Știrile Zilei

test 3 8 dec

Article Thumbnail
30-08-2025 Social

Apa Nova București întrerupe furnizarea apei reci pentru lucrări de modernizare / Zonele afectate

Article Thumbnail
30-08-2025 Știrile Zilei

'Regele fructelor', bogat în nutrienți și plin de vitamine — ce beneficii are pentru sănătate

Article Thumbnail
30-08-2025 Social

Accident pe DN 13A, la Praid: Motociclist rănit după ce un autoturism a intrat pe contrasens

Article Thumbnail
30-08-2025 Știrile Zilei

Românii, blocați la ușa instituțiilor: Sindicaliștii Forța Legii declanșează proteste de luni. Programul cu publicul, suspendat

Article Thumbnail
30-08-2025 Știrile Zilei

VIDEO Bătaie ca 'în 7 păcate' la 'Cireșica': trei bărbați au fost înjunghiați, după un scandal de proporții

Article Thumbnail
30-08-2025 Social

FOTO Episcopia Alexandriei și Teleormanului l-a prăznuit pe Sfântul Ierarh Alexandru, ocrotitorul spiritual al eparhiei

Article Thumbnail
30-08-2025 Social

Pandemia și crizele majore au remodelat valorile omenești: descoperiri dintr-un studiu uriaș asupra necrologurilor

Article Thumbnail
30-08-2025 Știrile Zilei

Vremeaaaa extremă lovește Europa și amenință România: fenomenul meteo aduce vânturi puternice, tornade și ploi abundente

Article Thumbnail
30-08-2025 Știrile Zilei

Accident extrem de grav pe Autostrada A1: A fost activat Planul Roșu de Intervenție

Parteneri
Adaugă ca sursă preferată pe Google Urmărește-ne în Discover