Guvernul de la Londra va reforma sistemul de apeluri în materie de azil
Sursă foto: Profimedia
Guvernul britanic a promis duminica aceasta că va accelera examinarea procedurilor în apel ale solicitanţilor de azil, în condiţiile în care în acest weekend au loc manifestaţii în faţa hotelurilor utilizate pentru a-i găzdui în mai multe oraşe ale Regatului Unit, informează AFP.
Ministrul britanic de interne, Yvette Cooper, a declarat într-un comunicat că termenele pentru examinarea cererilor sunt "total inacceptabile" şi a anunţat crearea unui organism independent pentru a secunda tribunalele, scrie agerpres.ro.
În prezent, circa 51.000 de cereri ale unor solicitanţi de azil aşteaptă să fie examinate, cu peste un an media de timp înainte de a fi formulată o decizie, spune guvernul.
Măsuri au fost luate deja în Regatul Unit pentru a accelera deciziile iniţiale, iar întârzierile în procedurile în apel sunt acum, potrivit lui, principala cauză de congestie a sistemului migraţiei, limitând numărul de expulzări.
Noul organism va fi compus din "arbitri" independenţi şi unul dintre obiectivele sale va fi cel de a accelera examinarea cererilor persoanelor provenite din "ţări sigure".
Guvernul britanic va impune de asemenea tribunalelor un termen legal de 24 de săptămâni pentru a decide asupra cererilor solicitanţilor de azil găzduiţi de guvern şi asupra celor ale unor "delincvenţi străini".
Yvette Cooper a reafirmat hotărârea sa de a "reduce considerabil numărul de persoane din sistemul de azil (...) pentru a pune capăt utilizării de hoteluri pentru a-i găzdui" la orizontul lui 2029.
Manifestaţii au avut loc vineri şi sâmbătă în faţa mai multor asemenea hoteluri în Regatul Unit, organizate de grupuri anti-imigraţie care urmează să protesteze din nou duminică.
La sfârşitul lui iunie, 32.059 de solicitanţi de azil erau găzduiţi în hoteluri, guvernul fiind obligat să le furnizeze un adăpost pe durata procesării dosarelor lor.
Explorează subiectul
Articole Similare
Proteste anti-azil la Londra: mai mulți bărbați mascați au încercat să intre cu forța într-un hotel
Surprize uriașe în topul celor mai influenți oameni din lume: Marii absenți ai clasamentului din revista Time AI
Volodimir Zelenski, detalii despre asasinatul care a șocat Ucraina: A fost plănuit minuțios
VIDEO Incendii devastatoare în California: ard podgoriile din Napa Valley
Alunecare de teren în Norvegia: A distrus o porţiune de autostradă şi zeci de metri de cale ferată
Nervozitate mare la Casa Albă: Oamenii lui Trump îi bănuiesc pe liderii Europei de joc dublu
Decizie controversată luată de Marco Rubio: Liderii palestinieni nu pot intra în SUA și nu vor participa la Adunarea Generală a ONU
VIDEO FOTO Accident feroviar în Egipt: cel puțin persoane au murit și zeci de răniți
Planurile pentru avioane comerciale cu un singur pilot, suspendate după un raport critic al EASA
Vremeaaaa extremă lovește Europa și amenință România: fenomenul meteo aduce vânturi puternice, tornade și ploi abundente
Secretarul general al Consiliului Europei a fost internat în spital - Ce spune instituția despre starea de sănătate
Comentează