IGSU: Forţe suplimentate pentru stingerea incendiului de la Cetatea Poienari; intervenţia este dificilă din cauza suprafeţei mari - VIDEO

Autor:  Andrei Radu

Publicat:  23-04-2018

Actualizat:  23-04-2018

Article thumbnail

Sursă foto:  www.news.ro

Forţele care intervin pentru stingerea incendiului izbucnit în localitatea Arefu, judeţul Argeş, lângă Cetatea Poienari, au fost suplimentate, acţionând peste două sute de pompieri, au anunţat, luni, reprezentanţii Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă (IGSU). Aceştia au precizat că petoată durata nopţii s-a intervenit în zonă, dar operaţiunea este dificilă din cauza suprafeţei mari, accesului dificil şi a resurselor limitate de apă.

Potrivit IGSU, pe durata nopţii de duminică spre luni, au fost continuate misiunile de stingere, iar luni dimineaţă a fost efectuat un zbor de survol în zonă.

”În funcţie de focarele identificate, vor fi stabilite direcţiile de acţiune pentru perioada următoare”,m au precizat reprezentanţii IGSU.

Pentru stingerea incendiului de vegetaţie uscată şi litieră de pădure, produs în comuna Arefu, zona Cetatea Poienari, IGSU a suplimentat forţele de intervenţie cu aproape o sută de pompieri din Bucureşti, Braşov, Prahova, Sibiu, Teleorman şi Unitatea specială de la Ciolpani.

De asemenea, din cadrul ISU Argeş sunt mobilizaţi 100 de salvatori care acţionează permanent pentru lichidarea focarelor, iar Inspectoratul General de Aviaţie din MAI a pus la dispoziţie 2 elicoptere dotate cu dispozitive de stingere, tip Bambi Bucket.

”Intervenţia se realizează cu dificultate din cauza ariei mari de acţiune, accesului îngreunat şi cantităţilor limitate de apă din pădure. La faţa locului au fost deplasate 3 containere tip Multirisc, care au în componenţă pompe manuale portabile - utilizate de pompieri la stingerea incendiilor de pădure”, au mai precizat reprezentanţii IGSU.

Un incendiu de vegetaţie a izbucnit, duminică după-amiază, lângă Cetatea Poenari din judeţul Argeş, turiştii aflaţi în zonă fiind evacuaţi, anunță News.ro.

Google News
Comentează
Articole Similare
Article Thumbnail
02 feb Știrile Zilei

Test noi 1214

Article Thumbnail
02 feb Știrile Zilei

test 8 dec 2025

Article Thumbnail
30 ian Știrile Zilei

test 3 8 dec

Article Thumbnail
30-08-2025 Social

Apa Nova București întrerupe furnizarea apei reci pentru lucrări de modernizare / Zonele afectate

Article Thumbnail
30-08-2025 Știrile Zilei

'Regele fructelor', bogat în nutrienți și plin de vitamine — ce beneficii are pentru sănătate

Article Thumbnail
30-08-2025 Social

Accident pe DN 13A, la Praid: Motociclist rănit după ce un autoturism a intrat pe contrasens

Article Thumbnail
30-08-2025 Știrile Zilei

Românii, blocați la ușa instituțiilor: Sindicaliștii Forța Legii declanșează proteste de luni. Programul cu publicul, suspendat

Article Thumbnail
30-08-2025 Știrile Zilei

VIDEO Bătaie ca 'în 7 păcate' la 'Cireșica': trei bărbați au fost înjunghiați, după un scandal de proporții

Article Thumbnail
30-08-2025 Social

FOTO Episcopia Alexandriei și Teleormanului l-a prăznuit pe Sfântul Ierarh Alexandru, ocrotitorul spiritual al eparhiei

Article Thumbnail
30-08-2025 Social

Pandemia și crizele majore au remodelat valorile omenești: descoperiri dintr-un studiu uriaș asupra necrologurilor

Article Thumbnail
30-08-2025 Știrile Zilei

Vremeaaaa extremă lovește Europa și amenință România: fenomenul meteo aduce vânturi puternice, tornade și ploi abundente

Article Thumbnail
30-08-2025 Știrile Zilei

Accident extrem de grav pe Autostrada A1: A fost activat Planul Roșu de Intervenție

Parteneri
Adaugă ca sursă preferată pe Google