Impozitele locale ar putea crește cu 70% în 2026 - Anunțul unui primar PSD după întâlnirea cu Ilie Bolojan

Autor:  Denisa Miron, Colaborator

Publicat:  06-08-2025

Actualizat:  06-08-2025

Article thumbnail

Sursă foto:  Inquam Photos/ Octav Ganea

Premierul Ilie Bolojan a anunțat, în cadrul unei întâlniri cu reprezentanții Asociației Municipiilor din România, că Guvernul are în vedere o creștere cu 70% a impozitelor locale pe clădiri și terenuri, începând cu 1 ianuarie 2026. Informația a fost confirmată de primarul municipiului Buzău, Constantin Toma, participant la discuții. Potrivit acestuia, măsura face parte dintr-un nou pachet de reforme în administrația publică locală, care include și reduceri de personal de aproximativ 20%. În paralel, autoritățile centrale urmăresc creșterea veniturilor la buget, în special din impozitarea proprietăților persoanelor fizice, în funcție de valoarea de piață.

"Este vorba despre acest pachet 2 în mod special, se aşteaptă, sunt reduceri de personal de circa 20%. În acelaşi timp, se are în vedere creşterea veniturilor pe care le încasăm după 1 ianuarie, aşa cum se ştie, s-a discutat despre creşterea taxelor şi impozitelor pe valoarea de piaţă a clădirilor şi a terenurilor pe care le deţin şi persoanele fizice. Domnul prim-ministru ne-a spus că se are în vedere o creştere cu 70% a impozitelor actuale. O parte din aceşti bani, prin negociere, va ajunge şi la noi, dar dumnealui îşi doreşte să ajungă cât mai mult din această sumă la Guvern, pentru a se acoperi cheltuielile de funcţionare ale statului, inclusiv aceste cheltuieli imense, vorbim de 55 de miliarde de lei, deci peste 10 miliarde de euro, numai pe dobânzile pe care le plăteşte România în acest moment", a mai declarat Constantin Toma, potrivit AGERPRES.

Întrebat dacă s-ar putea dubla impozitele locale, el a repetat că în prezent ideea este de majorare cu 70%.

"La un moment dat, exista un soft, bineînţeles nu putea fi aplicat în localităţile din zona rurală şi în localităţile mai mici, mă refer la oraşe, probabil în marile municipii se putea aplica, dar, în aceste condiţii, se are în vedere să se mărească la toată lumea cu 70%, la toate localităţile, începând de la 1 ianuarie. (...) S-a vorbit de taxele şi impozitele aferente activelor, deci clădiri şi terenuri. Noi avem un jalon în PNRR, trebuie îndeplinit, referitor la aceste taxe şi impozite locale, şi se propune această soluţie (...) Va intra în dezbatere publică, va intra în transparenţă, după care va ieşi o hotărâre de guvern, probabil în această lună", a explicat Toma.

El a fost întrebat şi cum se vor împărţi sumele colectate între primării şi guvern: "Nu s-a stabilit încă, a spus că vom negocia acest lucru, în funcţie de necesităţile pe care le are Guvernul de a da mai bine la Comisia Europeană, pentru că, aşa cum se ştie, noi vom mai avea o evaluare şi un rezultat în luna octombrie".

Acesta a susţinut că în cazul în care nu se va continua cu măsurile de reducere a cheltuielilor şi de creştere a veniturilor, astfel încât deficitul bugetar să coboare la un procent în jur de 8%, va fi "foarte dificil pentru România să evite junk-ul".

Google News
Explorează subiectul
Comentează
Articole Similare
Article Thumbnail
02 feb Politică

test 3 32 aug noaptea

Article Thumbnail
30-08-2025 Știrile Zilei

Florin Cîțu contrazice flagrant teoria austerității, promovată de Ilie Bolojan: Cheltuieli mai mari decât anul trecut

Article Thumbnail
30-08-2025 Știrile Zilei

'Să nu capitulăm!' Vasile Bănescu, mesaj dur împotriva propagandei și 'suveranismului urii', după scandalul cu nepalezul: E bombă cu rază largă de distrugere

Article Thumbnail
30-08-2025 Știrile Zilei

SURSE PSD pregătește o mare bătălie în Parlament: Schimbă măsurile lui Ilie Bolojan

Article Thumbnail
30-08-2025 Știrile Zilei

FOTO/VIDEO Donald Trump e mort! Este zvonul, alimentat de The Simpsons, care a aruncat în aer rețelele sociale: Totul a plecat de la vânătaia de pe mână

Article Thumbnail
30-08-2025 Știrile Zilei

Ilie BBBolojan dă undă verde eliminării viceprimarilor din România: Poate intra în vigoare

Article Thumbnail
30-08-2025 Știrile Zilei

Un lider al PNL, critici dure pentru George Simion: Are un discurs iresponsabil și dovedește ignoranță strategică

Article Thumbnail
30-08-2025 Știrile Zilei

Vicepreședinte PSD: Din nou austeritate doar pentru căței. Guvernul întinde covorul roșu pentru extremism

Article Thumbnail
30-08-2025 Știrile Zilei

Dieta Bolojan pentru ‘statul gras’ subțiază doar 2,3 miliarde din cheltuieli, dar îngrașă bugetul cu aproape dublu din taxele românilor

Article Thumbnail
30-08-2025 Știrile Zilei

Aveți încredere în Justiție! - mesajul ministrului pentru cei păgubiți din dosarul Nordis / Pensiile speciale ale magistraților nu sunt 'privilegii'

Article Thumbnail
30-08-2025 Politică

VIDEO Proteste în justiție: Marinescu clarifică limitele legale pentru magistrați și procurori-șefi

Article Thumbnail
30-08-2025 Știrile Zilei

VIDEO Ministrul Justiției vorbește despre cheia pentru magistrați incoruptibili: 'Asta e tocmai pentru a-l feri de tot felul de tentaţii'

Parteneri
Adaugă ca sursă preferată pe Google