Imunitate colectivă, fără vaccinare intr-o comunitate amish din SUA
Sursă foto: statnews.com
Allen Hoover, administrator al centrului medical parohial din New Holland, Lancaster, spune pentru Associated Press că 90% dintre familiile practicante din zonă au avut cel puțin un membru al familiei afectat cu SARS-Cov-2. Comunitățile amish și menonite, stabilite în mare parte din regiune, au respectat regulile sanitare la începutul primăverii trecute, prin închiderea bisericilor și școlilor. Adunările religioase s-au reluat în scurt timp, la sfârșitul lunii aprilie. De atunci, virusul s-a răspândit ca un „tsunami”, explică el. „A fost teribil (…); cetățenii s-au îmbolnăvit unul după altul”.
Potrivit organizației Covid Act Now, rata de pozitivitate (numărul de teste pozitive din totalul testelor efectuate) în zona a depășit 20% la începutul lunii mai 2020. Numărul cazurilor a scăzut ulterior, în vară, iar circulația s-a intensificat ușor ușor în toamnă. Astăzi, cazurile noi apar rar, scrie smartradio.ro.
Au trecut șase săptămâni de când centrul medical condus de Allen Hoover n-a avut niciun pacient cu simptome de Covid-19.
Imunitate fără vaccin. Specialiștii sunt surprinși
Epidemiologii rămân sceptici. Deși imunizarea pe cale naturală este posibilă, este un fenomen extrem de rar, explică Eric Lofgren de la Washignton State University. „Ar fi prima comunitate din Statele Unite care a atins-o”, spune el. Profesorul David Dowdy atenționează că cifra de 90% de infectați trebuie privită cu preacuție (mai ales că e vorba de familii, nu de persoane). S-ar putea să nu fie suficient să vorbim despre imunitate: „Nu există un număr magic”.
Alți oameni de știință spun că, deși un anumit model de imunitate a fost atins în rândul comunităților religioase din Lancaster, este posibil să nu fie suficient împotriva noilor variante. Doar vaccinarea va fi decisivă pentru protejarea populației.
Articole Similare
Proteste anti-azil la Londra: mai mulți bărbați mascați au încercat să intre cu forța într-un hotel
Surprize uriașe în topul celor mai influenți oameni din lume: Marii absenți ai clasamentului din revista Time AI
Volodimir Zelenski, detalii despre asasinatul care a șocat Ucraina: A fost plănuit minuțios
VIDEO Incendii devastatoare în California: ard podgoriile din Napa Valley
Alunecare de teren în Norvegia: A distrus o porţiune de autostradă şi zeci de metri de cale ferată
Nervozitate mare la Casa Albă: Oamenii lui Trump îi bănuiesc pe liderii Europei de joc dublu
Decizie controversată luată de Marco Rubio: Liderii palestinieni nu pot intra în SUA și nu vor participa la Adunarea Generală a ONU
VIDEO FOTO Accident feroviar în Egipt: cel puțin persoane au murit și zeci de răniți
Planurile pentru avioane comerciale cu un singur pilot, suspendate după un raport critic al EASA
Vremeaaaa extremă lovește Europa și amenință România: fenomenul meteo aduce vânturi puternice, tornade și ploi abundente
Secretarul general al Consiliului Europei a fost internat în spital - Ce spune instituția despre starea de sănătate
Comentează