În Brașov, mai puțin de jumătate din personalul din învățământ s-a vaccinat
Sursă foto: rtv.net
Toate cele 424 de unităţi de învăţământ preşcolar din judeţul Braşov vor începe cursurile pe 13 septembrie, în scenariul 1, cu prezenţa fizică a elevilor, a transmis Inspectoratul Şcolar Judeţean, care a precizat, totodată, că aproximativ jumătate din personalul încadrat în acestea au fost vaccinate împotriva COVID-19.
Conform purtătorului de cuvânt al ISJ Braşov, Valentin Bucur, peste 98% dintre clădirile în care se desfăşoară activităţile cu copiii şi elevii deţin autorizaţii sanitare de funcţionare, pentru celelalte urmând a fi obţinute în următoarea perioadă.
La 84 de corpuri de clădire - din cele 609 în care funcţionează unităţile de învăţământ de stat din judeţ- au fost efectuate, în această vară, lucrări de reabilitare, consolidare sau reparaţii curente, în celelalte fiind realizate lucrări de întreţinere şi igienizare.
La data începerii cursurilor, 48,4% din totalul personalului încadrat în unităţile şcolare este imunizat COVID-19, procentul cadrelor didactice de predare fiind mai mare.
În învăţământul preuniversitar braşovean sunt încadrate la acest moment 5.742 de cadre didactice de predare şi 2.200 de cadre didactice auxiliare şi personal nedidactic.
Din totalul celor 424 de unităţi de învăţământ preuniversitar, 415 dintre acestea sunt finanţate integral de la bugetul de stat şi 19 sunt private.
În judeţ, în anul şcolar 2021-2022, vor funcţiona: 215 grădiniţe, 40 de şcoli primare, 101 gimnaziale, 43 de colegii, licee şi şcoli profesionale, 4 şcoli postliceale, un centru de excelenţă, 5 centre de educaţie incluzivă, 15 cluburi ale elevilor şi cluburi sportive şcolare, informează Agerpres.
Explorează subiectul
Articole Similare
Test noi 1214
test 8 dec 2025
test 3 8 dec
Apa Nova București întrerupe furnizarea apei reci pentru lucrări de modernizare / Zonele afectate
'Regele fructelor', bogat în nutrienți și plin de vitamine — ce beneficii are pentru sănătate
Accident pe DN 13A, la Praid: Motociclist rănit după ce un autoturism a intrat pe contrasens
Românii, blocați la ușa instituțiilor: Sindicaliștii Forța Legii declanșează proteste de luni. Programul cu publicul, suspendat
VIDEO Bătaie ca 'în 7 păcate' la 'Cireșica': trei bărbați au fost înjunghiați, după un scandal de proporții
FOTO Episcopia Alexandriei și Teleormanului l-a prăznuit pe Sfântul Ierarh Alexandru, ocrotitorul spiritual al eparhiei
Pandemia și crizele majore au remodelat valorile omenești: descoperiri dintr-un studiu uriaș asupra necrologurilor
Vremeaaaa extremă lovește Europa și amenință România: fenomenul meteo aduce vânturi puternice, tornade și ploi abundente
Comentează