În pofida opoziţiei preşedintelui Trump, Camera Reprezentanţilor sprijină masiv bugetul apărării
Sursă foto: stiripesurse.ro
Camera Reprezentanţilor din Congresul SUA a aprobat marţi proiectul de lege pentru bugetul apărării cu o majoritate zdrobitoare, ignorând ameninţarea unui veto al preşedintelui Donald Trump, notează AFP preluat de agerpres.
Textul urmează să fie votat în Senat, unde ar trebui să fie, de asemenea, aprobat, înainte de a fi trimis preşedintelui republican în exerciţiu. Liderul de la Casa Albă a promis că îl va bloca.
Proiectul de lege pentru bugetul apărării a obţinut însă 335 de voturi din totalul celor 430 de mandate din Cameră, cu mult peste "supermajoritatea" de două treimi de voturi ale camerei inferioare necesare pentru a trece peste veto-ul prezidenţial.
Dintre cei 196 de republicani, numai 40 au votat împotrivă. Rămâne de văzut dacă toţi republicanii îşi vor menţine votul pentru a contracara un eventual blocaj din partea lui Donald Trump.
După luni de negocieri între parlamentarii republicani şi democraţi, bugetul apărării pentru 2021 reprezintă 740,5 miliarde de dolari şi prevede în special o creştere cu 3% a salariilor personalului din domeniul apărării.
În iulie, o primă versiune distinctă a acestui text a obţinut, de asemenea, peste două treimi din voturi la Senat, majoritar republican. Data votului în Senat nu a fost stabilită deocamdată.
Marţi dimineaţă, Donald Trump şi- a reafirmat opoziţia.
"Sper că republicanii din Cameră vor vota împotriva legii" privind bugetul Apărării (National Defense Authorization Act, NDAA) căreia îi voi opune veto-ul meu", a scris pe Twitter preşedintele republican care îşi va încheia mandatul la 20 ianuarie.
Omul de afaceri republican şi-a manifestat în repetate rânduri iritarea din cauza acestui buget.
Textul nu include o abolire a unei legi, numită "Articolul 230", protejând statului juridic al reţelelor sociale, pe care el le acuză că sunt împotriva lui.
De asemenea, este nemulţumit de faptul că prevede redenumirea unor baze militare care poartă numele unor generali din tabăra confederată, care a apărat sclavia.
Textul se mai opune proiectului lui Donald Trump de a reduce prezenţa militară americană din Germania. El impune Pentagonului un termen de cel puţin 120 de zile înainte de orice reducere a efectivelor sale din Germania, ceea ce înseamnă că nicio retragere americană nu va avea loc înainte de instalarea la Casa Albă a succesorului său, Joe Biden.
Proiectul menţionează că o retragere militară din Germania, "într-o perioadă de ameninţări tot mai mari în Europa, ar constitui o gravă eroare strategică gravă ce ar slăbi interesele de securitate ale Statelor Unite şi ar fragiliza NATO".
Donald Trump a făcut aluzie la aceste subiecte în mesajul său de marţi pe Twitter, menţionând în plus "5G".
Proiectul de lege abordează problema partajării spectrului electromagnetic odată cu dezvoltarea frecvenţelor 5G.
Articole Similare
Proteste anti-azil la Londra: mai mulți bărbați mascați au încercat să intre cu forța într-un hotel
Surprize uriașe în topul celor mai influenți oameni din lume: Marii absenți ai clasamentului din revista Time AI
Volodimir Zelenski, detalii despre asasinatul care a șocat Ucraina: A fost plănuit minuțios
VIDEO Incendii devastatoare în California: ard podgoriile din Napa Valley
Alunecare de teren în Norvegia: A distrus o porţiune de autostradă şi zeci de metri de cale ferată
Nervozitate mare la Casa Albă: Oamenii lui Trump îi bănuiesc pe liderii Europei de joc dublu
Decizie controversată luată de Marco Rubio: Liderii palestinieni nu pot intra în SUA și nu vor participa la Adunarea Generală a ONU
VIDEO FOTO Accident feroviar în Egipt: cel puțin persoane au murit și zeci de răniți
Planurile pentru avioane comerciale cu un singur pilot, suspendate după un raport critic al EASA
Vremeaaaa extremă lovește Europa și amenință România: fenomenul meteo aduce vânturi puternice, tornade și ploi abundente
Secretarul general al Consiliului Europei a fost internat în spital - Ce spune instituția despre starea de sănătate
Comentează