Inflaţia în Germania a revenit pe creştere în luna august, din cauza scumpirii alimentelor

Autor:  Cătălin Lupășteanu

Publicat:  29-08-2025

Actualizat:  29-08-2025

Article thumbnail

Sursă foto:  Credit: - / Wavebreak / Profimedia

Inflaţia în Germania a revenit pe creştere în luna august, pentru prima dată de la începutul anului, potrivit unor cifre provizorii publicate vineri care sunt superioare aşteptărilor şi vin cu o săptămână înainte de următoarea reuniune de politică monetară de la Banca Centrală Europeană (BCE), informează AFP şi DPA, potrivit Agerpres.

Potrivit Oficiului federal de statistică (Destatis), indicele preţurilor de consum a înregistrat o creştere de 2,2% în ritm anual în luna august, după ce s-a menţinut la 2% în lunile iunie şi iulie. Cifra anunţată de Destatis este superioară estimărilor analiştilor, care mizau pe o rată anuală a inflaţiei de 2,1%.

De la o lună la alta, indicele preţurilor de consum a înregistrat un avans de 0,1%.

Inflaţia de bază (core inflation), adică ceea ce rămâne după ce sunt eliminate preţurile pentru bunuri volatile, a rămas nemodificată în luna august la 2,7%.

Datele preliminare arată că în luna august, germanii au plătit cu 2,5% mai mult pentru alimente decât în luna august a anului trecut. Produse precum cafeaua şi ciocolată s-au scumpit cu aproape un sfert comparativ cu luna august a anului trecut. În schimb, potrivit calculelor preliminare, energia a fost cu 2,4% mai ieftină în luna august comparativ cu situaţia din urmă cu un an. Preţurile la servicii au înregistrat o creştere de 3,1% în luna august.

Banca Centrală a Germaniei (Bundesbank) a avertizat în ultimul său raport lunar de conjunctură: "în lunile următoare, este posibil ca rata inflaţiei să crească, temporar".

Datele privind inflaţia în zona euro au fost publicate înaintea datelor privind inflaţia în zona euro, care vor fi anunţate marţi. Analiştii prognozează ca inflaţia în zona euro a rămas nemodificată la 2% în luna august.

Google News
Explorează subiectul
Comentează
Articole Similare
Article Thumbnail
30-08-2025 Știrile Zilei

Aceste ambajale NU vor mai fi primite în sistemul RetuRO: 8 producători au contractele suspendate

Article Thumbnail
30-08-2025 Știrile Zilei

Patronatele din Turism au explodat, după declarațiile ministrului Economiei: Este pură iresponsabilitate!

Article Thumbnail
30-08-2025 Economie

Registrul Auto Român vrea să cumpere piese şi accesorii pentru fotocopiatoare cu până la 16 milioane lei

Article Thumbnail
30-08-2025 Știrile Zilei

România devine un hub regional pe o piață de zeci de miliarde de dolari anual, datorită investițiilor masive în regenerabile

Article Thumbnail
30-08-2025 Știrile Zilei

'Manualul întors pe dos' - observația unui reputat economist: Guvernul pierde miliarde de la multinaționale, dar taie din educație

Article Thumbnail
30-08-2025 Știrile Zilei

Alertă de securitate: o eroare tehnică a permis acces neautorizat pe platforma POSF

Article Thumbnail
30-08-2025 Economie

Vacanţele pe litoral devin mai accesibile pe final de august

Article Thumbnail
30-08-2025 Știrile Zilei

Un bărbat acuză o farmacie că i-a ruinat căsnicia: toată pățania pornește de la o plată electronică eșuată

Article Thumbnail
30-08-2025 Știrile Zilei

Șoferii scapă de drumurile la ghișeu: Plăcuțele de înmatriculare vor veni direct la ușă - le comanzi online și vin prin curier

Article Thumbnail
30-08-2025 Economie

Producţia de cărbune a scăzut cu 2,9% în primul semestru din 2025; importurile s-au redus cu 60,7%

Article Thumbnail
30-08-2025 Externe

Imperiul cripto al familiei Trump se extinde în Asia: Eric Trump mizează pe investiţii în bitcoin la Hong Kong

Article Thumbnail
30-08-2025 Externe

Danemarca îşi reduce prognoza de creştere economică pentru 2025, pe fondul încetinirii afacerilor gigantului farmaceutic Novo Nordisk

Parteneri
Adaugă ca sursă preferată pe Google