Lovitură pentru industria de petrol a României: intră în insolvență unul din cei mai importanți producători de utilaj petrolier

Autor:  Redactia Stiripesurse.ro

Publicat:  16-03-2023

Actualizat:  16-03-2023

Article thumbnail

Sursă foto:  Reddit

Uztel şi-a cerut în instanţă intrarea în insolvenţă, intenţia sa declarată fiind de reorganizare a societăţii, potrivit unui raport trimis joi Bursei de Valori Bucureşti (BVB), informează Agerpres.

"În conformitate cu dispoziţiile art. 234 alin. (1) lit.o) din Regulamentul ASF nr. 5/2018 privind emitenţii de instrumente financiare şi operaţiuni de piaţă, vă comunicăm următoarele: pe rolul Tribunalului Prahova - Secţia a II-a civilă de contencios administrativ şi fiscal, a fost înregistrat dosarul nr. 1223/105/2023 care are ca obiect deschiderea procedurii insolvenţei la cererea debitorului Uztel SA, cu declararea intenţiei de reorganizare a societăţii în baza unui plan de reorganizare, conform prevederilor Legii 85/2014 modificată şi actualizată privind procedurile de prevenire a insolvenţei şi de insolvenţă", se arată în document.

Uztel - o uzină cât o istorie

Uztel este unul dintre cei mai importanţi producători de utilaj petrolier, asigurând şi servicii de reparaţii. Uztel are peste 107 ani de activitate în industria de petrol şi gaze. Astfel, în 1856, prima rafinărie din lume a fost construită în apropiere de Ploieşti, iar în 1857 Bucureştiul a devenit primul oraş din lume iluminat cu petrol. În 1904, Standard Oil, firmă din Statele Unite, a înfiinţat, în apropiere de Ploieşti, Societatea Româno Americană şi a construit ateliere mecanice şi rafinării. În 1950, Ateliere mecanice ale Societăţii Româno Americane au devenit compania Uztel, în subordinea Ministerului Român al Petrolului. Compania a devenit unul dintre principalii producători de utilaj petrolier pentru industria românească de petrol, asigurând în acelaşi timp reparaţii capitale pentru întreaga gamă de echipamente.

În anul 1991 Uztel a devenit societate pe acţiuni, iar în 2004 a fost privatizată, fiind demarat un vast program de investiţii în vederea modernizării capacităţilor de producţie pentru creşterea calităţii produselor şi pentru a asigura protecţia mediului.

Uztel este listată la BVB, sub simbolul bursier UZT. A

Google News
Explorează subiectul
Comentează
Articole Similare
Article Thumbnail
02 feb Sănătate

test 31 aug 21.13 min

Article Thumbnail
02 feb Sănătate

test 2 31 aug la 21.19

Article Thumbnail
02 feb Sănătate

test 1 seot

Article Thumbnail
02 feb Știrile Zilei

test 2 8 dec 2025

Article Thumbnail
30-08-2025 Știrile Zilei

Un raport Eurostat dezvăluie o problemă extrem de gravă a României: Este una dintre cele mai afectate țări din Europa

Article Thumbnail
30-08-2025 Știrile Zilei

'Regele fructelor', bogat în nutrienți și plin de vitamine — ce beneficii are pentru sănătate

Article Thumbnail
30-08-2025 Știrile Zilei

S-a aflat ce ne 'îmbătrânește' inima: Totul pleacă din farfurie. Aceste alimente efectiv o 'torturează', abia mai reușește săraca să bată - spun specialiștii

Article Thumbnail
30-08-2025 Știrile Zilei

O boală frecventă a copilăriei are un efect total neașteptat pe termen lung: Generează probleme inclusiv în viața de adult

Article Thumbnail
30-08-2025 Sănătate

Acces mai rapid la tratament: Cabinet de Boli Infecțioase, înființat la Spitalul de Pneumoftiziologie Iași

Article Thumbnail
30-08-2025 Sănătate

Experți: Primele orientări standardizate pentru gestionarea bolilor inflamatorii intestinale în sarcină

Article Thumbnail
30-08-2025 Sănătate

Model în Sănătate: 'Vindecarea începe atunci când sufletul își recapătă liniștea și speranța' - Alina Ion, fondatoarea Spitalului 'Sfântul Sava cel Sfințit'

Article Thumbnail
30-08-2025 Sănătate

Inovație medicală: Un stetoscop dotat cu AI poate diagnostica insuficiența cardiacă, bolile de valve și aritmiile în doar 15 secunde

Parteneri
Adaugă ca sursă preferată pe Google Urmărește-ne în Discover