Invazia rusă din Ucraina l-a făcut pe fostul preşedinte georgian Mihail Saakaşvili să renunțe la greva foamei
Sursă foto: Agerpres - Reuters
Fostul preşedinte al Georgiei, Mihail Saakaşvili, a anunţat joi că îşi încetează greva foamei pe care o începuse pentru a cere un mai bun acces la îngrijiri medicale în închisoarea unde se află, informează AFP, potrivit Agerpres.
"Îmi încetez greva foamei în cea de-a 20-a zi", a declarat pe Facebook Mihail Saakaşvili (54 de ani), care a condus Georgia, ţară mică din Caucaz, din 2004 până în 2013, înainte de a deveni liderul opoziţiei.
Saakaşvili a explicat că el şi susţinătorii săi "au nevoie să fie în deplinătatea facultăţilor" lor, în timp ce Rusia a invadat militar Ucraina.
Georgia, ţară care se învecinează cu Rusia şi care doreşte la rândul său să adere la UE şi NATO, a fost victima unei ofensive militare ruse în 2008 şi a rămas fără o parte din teritoriul său.
Saakaşvili şi-a început greva foamei pe 21 februarie, cu trei zile înainte de intrarea trupelor ruse în Ucraina, pentru a cere acces mai bun la îngrijiri medicale în închisoare.
Fostul preşedinte georgian a fost închis anul trecut la revenirea sa dintr-un lung exil, o parte din care l-a petrecut în Ucraina, pentru un dosar de abuz de putere pe care el îl denunţă ca fiind o maşinaţiune.
După arestarea sa, Saakaşvili a stat într-o primă grevă a foamei, de 50 de zile, pentru a denunţa încarcerarea sa.
Arestarea lui Saakaşvili a exacerbat criza politică din Georgia, care a izbucnit după alegerile legislative din 2020, câştigate cu scor strâns de partidul puterii Visul Georgian şi pe care opoziţia le-a declarat fraudate.
Explorează subiectul
Articole Similare
Proteste anti-azil la Londra: mai mulți bărbați mascați au încercat să intre cu forța într-un hotel
Surprize uriașe în topul celor mai influenți oameni din lume: Marii absenți ai clasamentului din revista Time AI
Volodimir Zelenski, detalii despre asasinatul care a șocat Ucraina: A fost plănuit minuțios
VIDEO Incendii devastatoare în California: ard podgoriile din Napa Valley
Alunecare de teren în Norvegia: A distrus o porţiune de autostradă şi zeci de metri de cale ferată
Nervozitate mare la Casa Albă: Oamenii lui Trump îi bănuiesc pe liderii Europei de joc dublu
Decizie controversată luată de Marco Rubio: Liderii palestinieni nu pot intra în SUA și nu vor participa la Adunarea Generală a ONU
VIDEO FOTO Accident feroviar în Egipt: cel puțin persoane au murit și zeci de răniți
Planurile pentru avioane comerciale cu un singur pilot, suspendate după un raport critic al EASA
Vremeaaaa extremă lovește Europa și amenință România: fenomenul meteo aduce vânturi puternice, tornade și ploi abundente
Secretarul general al Consiliului Europei a fost internat în spital - Ce spune instituția despre starea de sănătate
Comentează