Învestirea lui Karol Nawrocki - Polonia deschide un nou capitol în coabitarea dificilă între guvernul pro-european şi un şef de stat conservator
Sursă foto: Hepta
Polonia va deschide miercuri un nou capitol în coabitarea dificilă între guvernul pro-european al lui Donald Tusk şi un şef de stat conservator, odată cu învestirea lui Karol Nawrocki, un novice politic susţinut de cercurile naţionaliste la fel ca predecesorul său Andrzej Duda, comentează luni AFP, potrivit Agerpres.
Karol Nawrocki, istoric de formaţie, a câştigat alegerile prezidenţiale de la 1 iunie cu o majoritate strânsă în faţa pro-europeanului Rafal Trzaskowski, un eşec serios pentru coaliţia pro-UE existentă de aproape doi ani, şi care confirmă puternica polarizare politică din acest stat membru al NATO şi al UE, vecin şi susţinător major al Ucrainei în faţa agresiunii ruseşti.
Ales pentru un mandat de cinci ani, şeful statului influenţează în primul rând politica externă şi de apărare a Poloniei, dar are şi dreptul de a iniţia legi şi de a a-şi exprima vetoul asupra textelor de lege adoptate de parlament.
Nawrocki îl înlocuieşte în funcţia de preşedinte pe conservatorul Andrzej Duda, ajuns la sfârşitul celui de-al doilea mandat, cu care guvernul pro-UE era deja în conflict pe multe probleme importante, precum respectarea statului de drept şi liberalizarea avortului.
Noua coabitare va oscila între competiţie şi confruntare, cred analiştii, iar principalii jucători sunt conştienţi de acest lucru, cu doi ani înainte de următoarele alegeri parlamentare.
"Nu am nicio îndoială că domnul Nawrocki (...) va face tot posibilul să ne tachineze", a declarat prim-ministrul Donald Tusk.
El a avertizat că nu îi va permite să "demoleze politic" guvernul său de coaliţie cvadripartid, uneori turbulent.
În Polonia, "îi spun şi domnului Nawrocki acest lucru pentru ca acesta să ia act (...), politica internă şi politica externă aparţin Consiliului de Miniştri. Este responsabilitatea mea şi aşa va fi", a insistat Tusk într-un interviu acordat postului de televiziune TVN.
La rândul său, Karol Nawrocki a declarat în repetate rânduri că actualul guvern este "cel mai prost din istoria" Poloniei democratice.
El a promis că va fi "un preşedinte activ" imediat după învestire, pentru a "stimula" guvernul - care are o majoritate parlamentară - cu propuneri de texte legislative referitoare la politicile fiscale şi agricole.
Cu toate acestea, "ambele părţi ar trebui să realizeze că implicarea într-o confruntare intensă nu este în mod clar calea de urmat într-o situaţie geopolitică şi economică ce ar putea deveni în curând şi mai complicată", subliniază Piotr Trudnowski, membru al Klub Jagiellonski, un think tank creştin-democrat.
Istoric naţionalist specializat în lumea criminală, Karol Nawrocki "nu are nici el experienţă în politica externă", un domeniu în care este obligat să coopereze cu guvernul, subliniază Ewa Marciniak, politolog la Universitatea din Varşovia.
În timpul campaniei electorale, el a subliniat importanţa legăturilor cu Statele Unite.
Admirator al preşedintelui american Donald Trump, Nawrocki s-a întâlnit scurt cu acesta la Casa Albă cu puţin timp înainte de primul tur de scrutin.
"Exact pe asta îşi va construi (...) politica externă, cel puţin iniţial", consideră Ewa Marciniak.
Nawrocki se va confrunta cu un duo pro-UE cu o vastă experienţă: fostul şef al Consiliului European, Donald Tusk, şi ministrul său de externe, Radoslaw Sikorski.
O diferenţă între Nawrocki şi Duda "va fi vizibilă în atitudinea lor faţă de Ucraina: pur şi simplu el nu va fi la fel de entuziast", consideră Piotr Trudnowski.
În timpul campaniei sale, Nawrocki s-a opus ideii ca Ucraina să adere la NATO şi a criticat Kievul pentru că nu "a arătat recunoştinţă pentru ceea ce au făcut polonezii".
Cu sloganul său "Polonia mai întâi, polonezii mai întâi", el a vizat milionul de refugiaţi ucraineni care trăiesc în ţară.
Joia trecută, Nawrocki a vorbit telefonic cu preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski.
"Am convenit să facem schimb de vizite în timpul cărora vom discuta toate problemele actuale ale cooperării bilaterale. Cu siguranţă vom defini formate de colaborare", a scris şeful statului ucrainean pe reţeaua X după discuţie.
Zelenski a declarat că este "recunoscător" că a auzit "asigurarea sprijinului continuu pentru Ucraina".
Explorează subiectul
Articole Similare
Proteste anti-azil la Londra: mai mulți bărbați mascați au încercat să intre cu forța într-un hotel
Surprize uriașe în topul celor mai influenți oameni din lume: Marii absenți ai clasamentului din revista Time AI
Volodimir Zelenski, detalii despre asasinatul care a șocat Ucraina: A fost plănuit minuțios
VIDEO Incendii devastatoare în California: ard podgoriile din Napa Valley
Alunecare de teren în Norvegia: A distrus o porţiune de autostradă şi zeci de metri de cale ferată
Nervozitate mare la Casa Albă: Oamenii lui Trump îi bănuiesc pe liderii Europei de joc dublu
Decizie controversată luată de Marco Rubio: Liderii palestinieni nu pot intra în SUA și nu vor participa la Adunarea Generală a ONU
VIDEO FOTO Accident feroviar în Egipt: cel puțin persoane au murit și zeci de răniți
Planurile pentru avioane comerciale cu un singur pilot, suspendate după un raport critic al EASA
Vremeaaaa extremă lovește Europa și amenință România: fenomenul meteo aduce vânturi puternice, tornade și ploi abundente
Secretarul general al Consiliului Europei a fost internat în spital - Ce spune instituția despre starea de sănătate
Comentează