Investiţiile în şampanie au fost mai profitabile decât cele în bitcoin
Sursă foto: stiripesurse.ro
Cei care au investit în şampanie în acest an au toate motivele să sărbătorească, în condiţiile în care cele mai apreciate sticle de şampanie au înregistrat performanţe mai bune decât toate activele financiare, de la acţiunile marilor companii din tehnologie şi până la bitcoin, informează Reuters.
Platformele online care permit tranzacţiile cu vinuri, şampanie şi băuturi spirtoase de colecţie, la fel ca şi în cazul acţiunilor sau valutelor, au înregistrat o activitate record şi creşteri semnificative de preţ în acest an.
Datele furnizate de "Bordeaux Index", o platformă de tranzacţionare online, arată că şampania a fost responsabilă pentru 15 dintre cele mai importante 20 de creşteri de preţuri înregistrată pe această platformă în 2021.
Pe primul loc este şampania Salon le Mesnil din anul 2002. Valoarea acesteia a crescut cu peste 80% în 2021 atât pe LiveTrade cât şi pe o altă platformă de tranzacţionare de vinuri Liv-ex, şi în prezent se vinde pentru 11.700 de lire sterline (15.700 de dolari) sticla.
Această creştere este superioară celei înregistrate de bitcoin, de 75%, şi de aproape cinci ori mai mare faţă de creşterea de 18% înregistrată de indexul NYFANG+TM, care regrupează titlurile Facebook, Amazon, Netflix, Google, Tesla şi Microsoft, companii care în ultima perioadă au stimulat creşterile înregistrate de bursele din întreaga lume.
Alte mărci de şampanie cu performanţe spectaculoase sunt Taittinger Comtes de Champagne din 2006 şi Krug din 2002 şi 1996, care au înregistrat creşteri de peste 70%, în timp ce şampania Krug din 2000, Bollinger La Grande Annee 2007, Cristal Rose 2008 şi Dom Perignon P2 2002 au înregistrat creşteri cuprinse între 54% şi 55%.
Directorul LiveTrade, Matthew O'Connell susţine că mai mulţi factori au stimulat tranzacţiile cu vinuri scumpe în acest an, "de la dobânzile reduse şi nivelul ridicat al economiilor acumulate de cei bogaţi în perioada numeroaselor carantine, până la creşterea interesului pentru active fizice în contextul creşterii presiunilor inflaţioniste".
În plus, şampania a profitat la începutul anului de faptul că a fost scutită de tarifele vamale suplimentare, în valoare de 25%, impuse vinurilor europene de administraţia Trump şi care au fost eliminate la scurt timp după ce Joe Biden a devenit preşedinte al SUA.
Pe ansamblu, şampania Cristal din 2012 şi 2013 a fost cea mai tranzacţionată în 2021, arată datele LiveTrade, urmată de vinul Lafite Rothschild 2014. Un număr record de 220.000 de sticle au fost tranzacţionate în acest an pe platforma LiveTrade la un preţ mediu de 230 de lire sterline (308,50 dolari) pentru o sticlă. O zecime din toate sticlele tranzacţionate au înregistrat creşteri de preţuri de peste 30%, informează Agerpres.
Explorează subiectul
Articole Similare
Aceste ambajale NU vor mai fi primite în sistemul RetuRO: 8 producători au contractele suspendate
Patronatele din Turism au explodat, după declarațiile ministrului Economiei: Este pură iresponsabilitate!
Registrul Auto Român vrea să cumpere piese şi accesorii pentru fotocopiatoare cu până la 16 milioane lei
România devine un hub regional pe o piață de zeci de miliarde de dolari anual, datorită investițiilor masive în regenerabile
'Manualul întors pe dos' - observația unui reputat economist: Guvernul pierde miliarde de la multinaționale, dar taie din educație
Alertă de securitate: o eroare tehnică a permis acces neautorizat pe platforma POSF
Vacanţele pe litoral devin mai accesibile pe final de august
Un bărbat acuză o farmacie că i-a ruinat căsnicia: toată pățania pornește de la o plată electronică eșuată
Șoferii scapă de drumurile la ghișeu: Plăcuțele de înmatriculare vor veni direct la ușă - le comanzi online și vin prin curier
Producţia de cărbune a scăzut cu 2,9% în primul semestru din 2025; importurile s-au redus cu 60,7%
Imperiul cripto al familiei Trump se extinde în Asia: Eric Trump mizează pe investiţii în bitcoin la Hong Kong
Comentează