IPS Ciprian reaminteşte mustrarea Sf. Ilie: 'Până când veți șchiopăta de amândouă picioarele?'

Autor:  Andreea Năstase

Publicat:  21-07-2020

Actualizat:  21-07-2020

Article thumbnail

Sursă foto:  arhiepiscopiabzvn.ro

La hramul Schitului Săseni, Arhiepiscopul Ciprian al Buzăului a evidenţiat actualitatea cuvintelor pline de reproş adresate de Sf. Ilie în urmă cu peste două mii de ani: «Până când veți șchiopăta de amândouă picioarele?».

Ierarhul a reamintit dojana profetului în contextul social actual când mulţi creştini „se îndepărtează de Dumnezeu și de Sfânta Sa Biserică, manifestând repulsie față de tot ceea ce le amintește de dreptatea divină și de morala creștină”, potrivit basilica.ro.

Citește și: Tătaru: ‘Vom avea două săptămâni dificile. Suntem într-un moment pandemic, de creștere progresivă a numărului de cazuri’

Arhiepiscopul Buzăului şi Vrancei a prezentat şi soluţia optimă pentru ieşirea din impas: pocăinţa.

„Să luăm aminte la modul în care au procedat contemporanii Sfântului Ilie, care s-au pocăit cu sinceritate, iar Dumnezeu i-a binecuvântat cu ploaie, salvându-i de la moarte”.

„Să reflectăm mai mult la condiția noastră de oameni muritori, la adevărul că Fiul lui Dumnezeu, din iubire față de noi, S-a întrupat și a suferit moarte pe cruce, ca să ne împace cu Părintele ceresc și să restaureze firea omenească, alterată de păcat. Iar când, din pricina slăbiciunilor, ne poticnim, uneori, sub povara crucii, să nu uităm că Hristos Domnul ne-a lăsat, în Sfânta Sa Biserică, și mijloacele spirituale de a ne ridica și a ne îndrepta”, a spus Preasfinţia Sa.

Citește și: Cristoiu: ‘Alegerile trebuie amânate. Între dreptul de a alege și dreptul de a nu purta mască, eu prefer dreptul de a nu purta mască’

Schitul Săseni, metoc al Arhiepiscopiei, are ca ocrotitor pe Sfântul Proroc Ilie Tesviteanul.

Sfânta Liturghie de hram a fost oficiată luni de ierarh în altarul de vară al schitului buzoian. În cadrul slujbei, Înaltpreasfinția Sa l-a hirotonit ieromonah pe ierodiaconul Alexie Lăcătuș, pe seama Mănăstirii Muntioru din județul Vrancea.

Google News
Comentează
Articole Similare
Article Thumbnail
02 feb Știrile Zilei

Test noi 1214

Article Thumbnail
02 feb Știrile Zilei

test 8 dec 2025

Article Thumbnail
30 ian Știrile Zilei

test 3 8 dec

Article Thumbnail
30-08-2025 Social

Apa Nova București întrerupe furnizarea apei reci pentru lucrări de modernizare / Zonele afectate

Article Thumbnail
30-08-2025 Știrile Zilei

'Regele fructelor', bogat în nutrienți și plin de vitamine — ce beneficii are pentru sănătate

Article Thumbnail
30-08-2025 Social

Accident pe DN 13A, la Praid: Motociclist rănit după ce un autoturism a intrat pe contrasens

Article Thumbnail
30-08-2025 Știrile Zilei

Românii, blocați la ușa instituțiilor: Sindicaliștii Forța Legii declanșează proteste de luni. Programul cu publicul, suspendat

Article Thumbnail
30-08-2025 Știrile Zilei

VIDEO Bătaie ca 'în 7 păcate' la 'Cireșica': trei bărbați au fost înjunghiați, după un scandal de proporții

Article Thumbnail
30-08-2025 Social

FOTO Episcopia Alexandriei și Teleormanului l-a prăznuit pe Sfântul Ierarh Alexandru, ocrotitorul spiritual al eparhiei

Article Thumbnail
30-08-2025 Social

Pandemia și crizele majore au remodelat valorile omenești: descoperiri dintr-un studiu uriaș asupra necrologurilor

Article Thumbnail
30-08-2025 Știrile Zilei

Vremeaaaa extremă lovește Europa și amenință România: fenomenul meteo aduce vânturi puternice, tornade și ploi abundente

Article Thumbnail
30-08-2025 Știrile Zilei

Accident extrem de grav pe Autostrada A1: A fost activat Planul Roșu de Intervenție

Parteneri
Adaugă ca sursă preferată pe Google