Irina Begu a schimbat antrenorii: Adrian Marcu și Victor Crivoi fac parte din echipa sa
Sursă foto: Inquam Photos / George Calin
Irina Begu, a treia jucătoare de tenis a României în clasamentul WTA, a anunţat, marţi, printr-o postare pe contul de pe o reţea de socializare, numele viitorilor săi antrenori pentru sezonul 2019.
"Am încheiat un capitol, începe altul! Asa cum v-am promis, am revenit cu veşti bune în legătură cu viitoarea echipă cu care voi colabora. Echipa va fi formată din: Adrian Marcu, Victor Crivoi şi voi continua să colaborez cu Ionuţ Gavrilă pe partea de pregătire fizică. Monica Stănescu va fi cea care îmi va oferi în continuare consiliere psihologică. Sper ca această nouă formulă să mă ajute să îmi continui drumul către obiectivele mele şi să avem o colaborare la fel de frumoasă precum cea pe care am încheiat-o", a transmis Irina, care în trecut s-a pregătit alături de Adrian Cruciat şi Artemon-Apostu Efremov.
Sportiva în vârstă de 28 de ani se află pe poziţia 67 WTA la simplu, având clasament superior la dublu în acest moment (23 WTA), notează mediafax. În ultimele patru sezoane, Begu încheiase în Top 50, cea mai bună clasare a sa la final de an fiind locul 29, din 2016. Bucureşteanca a încheiat sezonul 2018 cu 22 de victorii şi 25 de înfrângeri, cel mai bun rezultat în Grand Slam-uri fiind turul 3, la Roland Garros. Irina a câştigat două trofee la dublu (Shenzhen - cu Simona Halep şi BRD Bucharest Open - cu Andreea Mitu), însă nu a jucat finală la simplu, pentru prima dată în cinci ani.
Explorează subiectul
Articole Similare
Programul complet al FCSB și al Universității Craiova în Europa: Meciurile de foc vin târziu în toamnă
Celebrul Jose Mourinho a strâns o avere fabuloasă doar din rezilierile de contract: Nici fotbaliști mari nu câștigă atât
Manchester United obține o victorie cu Burnley, după un meci cu adevărat nebun
Sebastian Colţescu va arbitra meciul CFR Cluj – FCSB
Chelsea câștigă cu 2-0 în fața lui Fulham: Decizii controversate de arbitraj
Dublă McLaren după calificările Marelui Premiu al Olandei
VIDEO Controversatul nepot al lui Mussolini a debutat în Serie A: Romano Floriani a scos un. penalty care a dus la victoriai echipei sale
McLaren domină antrenamentele finale la GP-ul Olandei
Atacantul Nick Woltemade, transferat de la VfB Stuttgart la Newcastle. Este cel mai scump transfer din istoria clubului englez
Steaua, eşec cu FC Bihor, scor 2-4
Baschet masculin: Serbia şi Germania au continuat cu victorii la EuroBasket 2025
Comentează