Joe Biden vrea să îl sune pe Xi Jinping, înaintea celei mai controversate vizite americane din Asia

Autor:  Alexandra Cruceru, Redactor

Publicat:  26-07-2022

Actualizat:  26-07-2022

Article thumbnail

Sursă foto:  stiripesurse.ro

Preşedintele american Joe Biden anunţă că l-ar putea suna pe omologul său chinez Xi Jinping săptămâna aceasta, însă aşteaptă o confirmare, relatează AFP.

Întrebat de jurnalişti despre un eventual astfel de apel - foarte aşteptat în contextul unei eventuale vizite a preşedintei Camerei Reprezentanţilor Nancy Pelosi în Taiwan, care alimentează tensiunile între Washington şi Beijing -, Joe Biden a răspuns ”este lucrul la care mă aştept, dar vă voi ţine la curent când se va organiza”.

Nancy Pelosi, preşedinta democrată a Camerei Reprezentanţilor, unul dintre primii oameni în stat, urmează să efectueze o vizită în Taiwan în august, însă nu a confirmat dacă va efectua sau nu această vizită, informează News.ro.

Într-un gest neobişnuit, şeful statului american a avertizat săptămâna trecută că armata americană consideră că această vizită a lui Pelosi în Taiwan ”nu este o idee bună”.

Guvernul american de teme că China nu face o diferenţă între aripile legislativă şi  executivă a statului, mai ales în contextul în care Beijingul consideră susţinerea tot mai are a Taiwanului de către Statele Unite drept o susţinere a unei declaraţii de independenţă oficială a insulei, pe care China o revendică drept parte a teritoriului chinez.

Această polemică intervine în contextul în care Xi Jinping, cel mai puternic lider al Chinei din ultimele decenii, se pregăteşte să-şi consolideze şi mai mult puterea într-un Congres al Partidului Comunist Chinez (PCC, unic), prevăut anul acesta.

Google News
Comentează
Articole Similare
Article Thumbnail
30-08-2025 Externe

Proteste anti-azil la Londra: mai mulți bărbați mascați au încercat să intre cu forța într-un hotel

Article Thumbnail
30-08-2025 Știrile Zilei

Surprize uriașe în topul celor mai influenți oameni din lume: Marii absenți ai clasamentului din revista Time AI

Article Thumbnail
30-08-2025 Știrile Zilei

Volodimir Zelenski, detalii despre asasinatul care a șocat Ucraina: A fost plănuit minuțios

Article Thumbnail
30-08-2025 Externe

VIDEO Incendii devastatoare în California: ard podgoriile din Napa Valley

Article Thumbnail
30-08-2025 Externe

Alunecare de teren în Norvegia: A distrus o porţiune de autostradă şi zeci de metri de cale ferată

Article Thumbnail
30-08-2025 Știrile Zilei

Nervozitate mare la Casa Albă: Oamenii lui Trump îi bănuiesc pe liderii Europei de joc dublu

Article Thumbnail
30-08-2025 Știrile Zilei

Decizie controversată luată de Marco Rubio: Liderii palestinieni nu pot intra în SUA și nu vor participa la Adunarea Generală a ONU

Article Thumbnail
30-08-2025 Externe

VIDEO FOTO Accident feroviar în Egipt: cel puțin persoane au murit și zeci de răniți

Article Thumbnail
30-08-2025 Externe

Planurile pentru avioane comerciale cu un singur pilot, suspendate după un raport critic al EASA

Article Thumbnail
30-08-2025 Știrile Zilei

Vremeaaaa extremă lovește Europa și amenință România: fenomenul meteo aduce vânturi puternice, tornade și ploi abundente

Article Thumbnail
30-08-2025 Externe

Secretarul general al Consiliului Europei a fost internat în spital - Ce spune instituția despre starea de sănătate

Article Thumbnail
30-08-2025 Știrile Zilei

Premierul rebelilor Houthi a fost ucis într-un raid organizat e Israel: Tensiunile dau în clocot

Parteneri
Adaugă ca sursă preferată pe Google