'Justice leaks': Judecătorii propuşi pentru suspendare obţin a patra amânare
Sursă foto: stiripesurse.ro
Consiliul Superior a Magistraturii - Secția pentru Judecători în materie disciplinară a decis să amâne pronunțarea cu majoritate pentru 26 mai în cazul 'Justice leaks', despre care STIRIPESURSE.RO a mai scris. Este vorba despre decizia cu privire la suspendarea unor judecători cercetaţi disciplinar pentru derapajele de pe un grup de Facebook; prima amânare a fost anunțată în 23 aprilie, a doua amânare a avut loc în 12 mai, a treia amânare a avut loc în 14 mai, iar aceasta este a patra amânare.
Inspecţia Judiciară solicită Secţiei pentru judecători a Consiliului Superior al Magistraturii suspendarea din funcţie a unor judecători, pe perioada cercetării disciplinare. Ancheta disciplinară a fost iniţiată ca urmare a publicării de către STIRIPESURSE.RO a serialului "Justice leaks", cu imagini de pe grupul de Facebook "Forumul Magistraţilor" şi de pe un grup de Whatsapp al unei asociaţii profesionale a procurorilor.
Vizaţi de cererea de suspendare din funcţie sunt judecătorii
- Dragoş Călin, preşedintele Asociaţiei Forumul Judecătorilor din România, de la Curtea de Apel Bucureşti,
- Laurenţiu Grecu, de la Tribunalul Mehendinţi
- Alina Gioroceanu, de la Tribunalul Olt.
Judecătorii vizaţi de cererea de suspendare apar în imaginile publicate de STIRIPESURSE.RO purtând conversaţii cu un caracter politic, atacând şi jignind colegi magistraţi. Erau atacaţi, printre alţii, Klaus Iohannis şi Cătălin Predoiu, iar ministrul Stelian Ion era lăudat.
.
Explorează subiectul
Articole Similare
Test noi 1214
test 8 dec 2025
test 3 8 dec
Apa Nova București întrerupe furnizarea apei reci pentru lucrări de modernizare / Zonele afectate
'Regele fructelor', bogat în nutrienți și plin de vitamine — ce beneficii are pentru sănătate
Accident pe DN 13A, la Praid: Motociclist rănit după ce un autoturism a intrat pe contrasens
Românii, blocați la ușa instituțiilor: Sindicaliștii Forța Legii declanșează proteste de luni. Programul cu publicul, suspendat
VIDEO Bătaie ca 'în 7 păcate' la 'Cireșica': trei bărbați au fost înjunghiați, după un scandal de proporții
FOTO Episcopia Alexandriei și Teleormanului l-a prăznuit pe Sfântul Ierarh Alexandru, ocrotitorul spiritual al eparhiei
Pandemia și crizele majore au remodelat valorile omenești: descoperiri dintr-un studiu uriaș asupra necrologurilor
Vremeaaaa extremă lovește Europa și amenință România: fenomenul meteo aduce vânturi puternice, tornade și ploi abundente
Comentează