Justin Ştefan: Eu personal nu cred că există absolut niciun impediment să redeschidem stadioanele la capacitate redusă
Sursă foto: www.sport.hotnews.ro
Secretarul general al LPF, Justin Ştefan, a declarat, vineri, că personal consideră că nu există vreun impediment în ceea ce priveşte redeschiderea stadioanelor, însă la capacitate redusă, potrivit news.ro.
“Eu personal nu cred că există absolut niciun impediment să redeschidem stadioanele la capacitate redusă şi treptat să creştem capacitatea. Avem şi chestiunea vaccinării, uşor-uşor lucrul acesta va permite accelerarea ridicării restricţiilor. Vom trage să avem şi stadioanele incluse în ceea ce priveşte ridicarea acelor restricţii”, a spus Ştefan răspunzând întrebărilor fanilor pe pagina de Facebook a LPF.
El a menţionat că suporterii ar trebui să fie luaţi în considerare atunci când se face o lege legată de condiţiile din fotbal. “Ieri unul dintre reprezentanţii unuia dintre acţionarii clubului Dinamo a venit cu modificări interesante, una fiind şi posibilitatea consumării unei beri uşoare la stadion. Nu văd de ce stadioanele beneficiază de altă regulă, cred că trebuie să transmitem clar un mesaj, e nevoie de reactualizarea condiţiilor la ce îşi doresc suporterii. Ei trebuie luaţi în considerare atunci când faci o lege. Trebuie să îi întrebi”.
Vicepreşedintele LPF, Robert Pongracz, a declarat că există de mai mult timp discuţii cu guvernul cu privire la revenirea fanilor pe stadioane şi că totul depinde de evoluţia pandemiei. “Deocamdată, 98-99 la sută din ligile profesioniste nu au fanii pe stadion. Noi suntem în discuţii cu guvernul. Este o chestiune care este pe masă în continuare. Aşteptăm ca pandemia să aibă o situaţie mai bună”.
Explorează subiectul
Articole Similare
Programul complet al FCSB și al Universității Craiova în Europa: Meciurile de foc vin târziu în toamnă
Celebrul Jose Mourinho a strâns o avere fabuloasă doar din rezilierile de contract: Nici fotbaliști mari nu câștigă atât
Manchester United obține o victorie cu Burnley, după un meci cu adevărat nebun
Sebastian Colţescu va arbitra meciul CFR Cluj – FCSB
Chelsea câștigă cu 2-0 în fața lui Fulham: Decizii controversate de arbitraj
Dublă McLaren după calificările Marelui Premiu al Olandei
VIDEO Controversatul nepot al lui Mussolini a debutat în Serie A: Romano Floriani a scos un. penalty care a dus la victoriai echipei sale
McLaren domină antrenamentele finale la GP-ul Olandei
Atacantul Nick Woltemade, transferat de la VfB Stuttgart la Newcastle. Este cel mai scump transfer din istoria clubului englez
Steaua, eşec cu FC Bihor, scor 2-4
Baschet masculin: Serbia şi Germania au continuat cu victorii la EuroBasket 2025
Comentează