Klaus Iohannis: Este evident că acest Guvern este condus de infractorul Dragnea prin interpuși / VIDEO

Autor:  Loredana Codruț

Publicat:  07-12-2018

Actualizat:  07-12-2018

Article thumbnail

Sursă foto:  stiripesurse.ro

Este evident că acest Guvern este condus de infractorul Dragnea prin interpuși, a acuzat astăzi președintele României, Klaus Iohannis.

"Deci, mă întrebați despre așa-numitul „termen rezonabil”. Da, este o bună întrebare, însă, un termen rezonabil pentru un răspuns instituțional la acest nivel trebuie să îl definim în așa fel încât să fie valabil pentru toți participanții la conducerea statului și, cum m-am așteptat ca această chestiune să apară în discuție, m-am documentat un pic cum acționează pesediștii. Ca să luăm aceeași măsură. Aflăm, de exemplu, că la Senat s-a depus o solicitare de acceptare a urmăririi penale pentru o persoană, este președintele Senatului, într-o chestiune. Am așteptat un vot sau o rezoluție a Parlamentului. Ei, ce gândiți, Parlamentul, controlat de majoritatea pesedistă, a considerat că un termen rezonabil la o solicitare instituțională este în jur de 2-3 luni și au amânat dezbaterea și votul până în sesiunea din februarie. Și atunci, cu siguranță, putem cu toții să ne inspirăm de aici dacă avem de-a face cu PSD, că un termen rezonabil poate să fie considerat și 2-3 luni de zile. (...) Prin amânarea acestei decizii în niciun caz nu se blochează activitatea Guvernului, cum chiar unul dintre cei vizați, ministrul transporturilor, ne-a spus foarte clar că el este ministru și acționează corect și bine până când în Monitorul Oficial apare decretul de eliberare din funcție. (...) Este evident că acest Guvern este condus de infractorul Dragnea prin interpuși. Este simplă această chestiune. O știm cu toții", a declarat Klaus Iohannis.

Google News
Comentează
Articole Similare
Article Thumbnail
09 iun Știrile Zilei

Test 2026-06-09

Article Thumbnail
10 feb Știrile Zilei

Cele fmai folosite substanțe în industria coreeană de beauty și beneficiile lor

Article Thumbnail
30 ian Știrile Zilei

test 3 8 dec

Article Thumbnail
02 feb Știrile Zilei

test 2 8 dec 2025

Article Thumbnail
02 feb Știrile Zilei

test 8 dec 2025

Article Thumbnail
02 feb Știrile Zilei

test te121

Article Thumbnail
02 feb Știrile Zilei

Arrt despre ...

Article Thumbnail
02 feb Știrile Zilei

Test nou 1900

Article Thumbnail
02 feb Știrile Zilei

SZ article 1.1

Article Thumbnail
02 feb Știrile Zilei

Test articleee

Article Thumbnail
02 feb Știrile Zilei

New article

Article Thumbnail
02 feb Știrile Zilei

Test noi 1214

Parteneri
Adaugă ca sursă preferată pe Google