Klaus Iohannis i-a cerut ajutorul preşedintelui Germaniei: Ce are în gând şeful statului

Autor:  Gabriel Zamfirescu, Redactor

Publicat:  20-06-2016

Actualizat:  20-06-2016

Article thumbnail

Sursă foto:  stiripesurse.ro

Preşedintele Klaus Iohannis a declarat, luni, că i-a solicitat omologului său din Germania, Joachim Gauck, acordarea de sprijin şi expertiză germană în vederea realizării la standarde cât mai înalte a proiectului unui muzeu al comunismului la Bucureşti, care să devină 'o instituţie de educaţie şi de amintire'. 'Doresc să subliniez faptul că această vizită are o simbolică aparte. Preşedintele Gauck este o personalitate de referinţă pentru revoluţia anti-comunistă din Republica Democrată Germană şi reunificarea Germaniei. În acelaşi timp este şi un vechi prieten al României, fiind binecunoscut interesul sau autentic pentru procesul de transformare post-comunistă din ţara noastră. De aceea, am discutat şi importanţa asumării trecutului la nivelul societăţii. În acest context, i-am vorbit despre intenţia mea de a înfiinţa cât mai curând la Bucureşti un Muzeu Naţional al Comunismului. Este o iniţiativă care oglindeşte responsabilitatea noastră ca naţiune şi hotărârea fermă de a nu uita", a declarat Klaus Iohannis într-o conferinţă de presă comună cu preşedintele Germaniei, Joachim Gauck.

Şeful statului român a adăugat că eforturile statului german în privinţa păstrării memoriei experienţelor totalitare pe care le-a parcurs în secolul XX constituie un veritabil model. 'În consecinţă, sprijinul german în această materie ne-ar fi de un real folos şi de aceea l-am rugat pe preşedintele Gauck, cunoscând contribuţia sa valoroasă în acest domeniu, să susţină schimbul de experienţă şi să ne ofere expertiza germană. Ne dorim un muzeu construit după cele mai înalte standarde, care să devină o instituţie de educaţie şi de amintire", a declarat Iohannis, conform Agerpres.

Google News
Comentează
Articole Similare
Article Thumbnail
02 feb Politică

test 3 32 aug noaptea

Article Thumbnail
30-08-2025 Știrile Zilei

Florin Cîțu contrazice flagrant teoria austerității, promovată de Ilie Bolojan: Cheltuieli mai mari decât anul trecut

Article Thumbnail
30-08-2025 Știrile Zilei

'Să nu capitulăm!' Vasile Bănescu, mesaj dur împotriva propagandei și 'suveranismului urii', după scandalul cu nepalezul: E bombă cu rază largă de distrugere

Article Thumbnail
30-08-2025 Știrile Zilei

SURSE PSD pregătește o mare bătălie în Parlament: Schimbă măsurile lui Ilie Bolojan

Article Thumbnail
30-08-2025 Știrile Zilei

FOTO/VIDEO Donald Trump e mort! Este zvonul, alimentat de The Simpsons, care a aruncat în aer rețelele sociale: Totul a plecat de la vânătaia de pe mână

Article Thumbnail
30-08-2025 Știrile Zilei

Ilie BBBolojan dă undă verde eliminării viceprimarilor din România: Poate intra în vigoare

Article Thumbnail
30-08-2025 Știrile Zilei

Un lider al PNL, critici dure pentru George Simion: Are un discurs iresponsabil și dovedește ignoranță strategică

Article Thumbnail
30-08-2025 Știrile Zilei

Vicepreședinte PSD: Din nou austeritate doar pentru căței. Guvernul întinde covorul roșu pentru extremism

Article Thumbnail
30-08-2025 Știrile Zilei

Dieta Bolojan pentru ‘statul gras’ subțiază doar 2,3 miliarde din cheltuieli, dar îngrașă bugetul cu aproape dublu din taxele românilor

Article Thumbnail
30-08-2025 Știrile Zilei

Aveți încredere în Justiție! - mesajul ministrului pentru cei păgubiți din dosarul Nordis / Pensiile speciale ale magistraților nu sunt 'privilegii'

Article Thumbnail
30-08-2025 Politică

VIDEO Proteste în justiție: Marinescu clarifică limitele legale pentru magistrați și procurori-șefi

Article Thumbnail
30-08-2025 Știrile Zilei

VIDEO Ministrul Justiției vorbește despre cheia pentru magistrați incoruptibili: 'Asta e tocmai pentru a-l feri de tot felul de tentaţii'

Parteneri
Adaugă ca sursă preferată pe Google Urmărește-ne în Discover