Klaus Iohannis revine puternic cu legile justiției: PSD a îngenuncheat justiția! Trebuie să oprim asaltul/ VIDEO
Sursă foto: stiripesurse.ro
Președintele Klaus Iohannis repune pe tapet subiectul legilor justiției și anunță că Executivul va veni cu măsuri reparatorii, care vor fi votate de noua majoritate parlamentară, rezultată în urma alegerilor.
”Am avut astăzi o întâlnire de lucru cu premierul Ludovic Orban și ministrul Justiției, Cătălin Predoiu, pentru a discuta pe marginea proiectelor reperatorii elaborate de Guvern și menite să corecteze legile justiției. Am insistat de acum câteva luni pentru a se lucra la Ministerul Justiției în vederea reparării acelor prevederi care s-au dovedit toxice. În ultimii ani ani s-a vorbit mult despre justiție, intervențiile brutale și intempestive ale PSD au fost extrem de criticate. Modificările PSD nu au reușit să înlăture orice risc de intervenție politică asupra justiției. Efectul a fost un asalt PSD-ist asupra justiției. Cu toții știm care a fost reacția societății civile și a organismelor internaționale. Printr-un efort comun președinte, societate civilă, Parlament s-a împiedicat îngenuncherea justiției.
Aceste lucruri nu sunt însă suficiente. România are multe restanțe, printre care recomandările MCV, GRECO, Comisia de la Veneția, iar aceste prevederi trebuie corectate de o majoritate parlamentară de bună credință. Va fi nevoie de o altă majoritate democratică și legitimă rezultată în urma alegerilor parlamentare, care să repună legile justiției pe calea corectă. Această contra-reformă din ultimii ani a afectat procesul de justiție.
O justiție corectă și egalitatea în fața legii sunt pionii esențiali ai statului de drept. Românii au dovedit că sunt atașați valorilor statului de drept, în repetate rânduri. Întâlnirea de astăzi îmi reconfirmă hotărârea Guvernului de a face tot ceea ce depinde de el pentru ca justiția să funcționeze corect.
Pentru a face o reformă corectă și aceste deziderate nu pot fi susținute doar de un partid politic și doar pe durata unui singur ciclu electoral. Despre asta vor fi și alegerile parlamentare. Un prim pas a fost făcut la alegerile locale, dar trebuie să continuăm acest proces la alegerile parlamentare.”, a spus Klaus Iohannis.
Explorează subiectul
Articole Similare
test 3 32 aug noaptea
Florin Cîțu contrazice flagrant teoria austerității, promovată de Ilie Bolojan: Cheltuieli mai mari decât anul trecut
'Să nu capitulăm!' Vasile Bănescu, mesaj dur împotriva propagandei și 'suveranismului urii', după scandalul cu nepalezul: E bombă cu rază largă de distrugere
SURSE PSD pregătește o mare bătălie în Parlament: Schimbă măsurile lui Ilie Bolojan
FOTO/VIDEO Donald Trump e mort! Este zvonul, alimentat de The Simpsons, care a aruncat în aer rețelele sociale: Totul a plecat de la vânătaia de pe mână
Ilie BBBolojan dă undă verde eliminării viceprimarilor din România: Poate intra în vigoare
Un lider al PNL, critici dure pentru George Simion: Are un discurs iresponsabil și dovedește ignoranță strategică
Vicepreședinte PSD: Din nou austeritate doar pentru căței. Guvernul întinde covorul roșu pentru extremism
Dieta Bolojan pentru ‘statul gras’ subțiază doar 2,3 miliarde din cheltuieli, dar îngrașă bugetul cu aproape dublu din taxele românilor
Aveți încredere în Justiție! - mesajul ministrului pentru cei păgubiți din dosarul Nordis / Pensiile speciale ale magistraților nu sunt 'privilegii'
VIDEO Proteste în justiție: Marinescu clarifică limitele legale pentru magistrați și procurori-șefi
Comentează