Klaus Iohannis, SOMAT de activiștii de mediu: 'România este una dintre cele mai afectate țări din UE când vine vorba de schimbările climatice'
Sursă foto: captura TV
Președintele Klaus Iohannis ar trebui să susțină la Consiliul European din aceste zile de la Bruxelles ambițiile climatice ale UE, așa-numitul Green Deal (Pactul Verde), cere Vlad Cătună, coordonator campanii climă și energie la Greenpeace România, la RFI.
Potrivit Administrației Prezidențiale, președintele Klaus Iohannis va menționa la Consiliul European din 15 și 16 octombrie că trebuie să se țină cont de stadiile diferite de dezvoltare a statelor membre, astfel încât țările mai puțin prospere să nu fie dezavantajate.
Reprezentantul Greenpeace Vlad Cătună spune că șeful statului ar trebui să afirme răspicat că România susține în cadrul Pactului Verde obiectivul de reducere a emisiilor de dioxid de carbon cu 60% până în 2030, stabilit de Parlamentul European: ”Ne așteptăm ca președintele Iohannis să susțină această țintă de 60%. Din punctul nostru de vedere, ținta ar trebui să fie de 65%, pentru că așa spune comunitatea oamenilor de știință. Dacă noi vrem să reducem efectele schimbărilor climatice, trebuie să reducem aceste emisii cu 65% până în 2030”.
Vlad Cătună atrage atenția în contextul discuțiilor despre Green Deal că ”România este una dintre cele mai afectate țări din UE când vine vorba de schimbările climatice, fie că vorbim de sudul României, care este în plin proces de deșertificare, fie că vorbim de sud-estul României care a înregistrat una dintre cele mai puternice secete, fie că vorbim de vestul țării, unde în luna iunie au fost inundații puternice”.
”În plus, ne așteptăm de la domnul Iohannis să discute în cadrul acestui Consiliu despre programul de recuperare și reziliență al UE și să puncteze faptul că o bună parte din banii care au fost alocați pentru o recuperare verde să nu meargă către industriile poluante, pentru că din păcate, ceea ce s-a întâmplat din acel fond mare de două mii de miliarde este că o parte din acești bani au fost alocați pentru recuperare verde, dar nu au fost impuse condiționări. Și atunci, chiar săptămâna aceasta, în cadrul PE a fost votat un amendament prin care practic să nu ajungă bani la industriile poluante”, mai spune coordonatorul de campanii pe climă și energie de la Greenpeace România.
Explorează subiectul
Articole Similare
Secretarul general al Consiliului Europei a fost internat în spital - Ce spune instituția despre starea de sănătate
VIDEO Aderare la UE pe modul 'turbo': Fără precedent, Republica Moldova ar putea deschide toate capitolele de negocieri într-un singur an
Victor Negrescu, vicepreședinte al Parlamentului European, întâlnire de nivel înalt cu președintele Consiliului European: „Vocea României trebuie să conteze”
Franța și Germania pun la cale un plan care va arunca în aer Uniunea Europeană: Întâlnire cu miză uriașă la Paris
Victor Negrescu: România, capitala europeană a securității cibernetice – Centrul UE funcționează la București
'Războiul' banilor în UE! Ungaria contestă la CJUE susţinerea Ucrainei cu veniturile din activele ruseşti îngheţate
Scandal fără precedent în istoria UE! Parlamentul European dă în judecată Comisia Europeană din cauza programului SAFE - Miza: 150 mld. de euro
Actualele buletine ale românilor au dată de expirare: Până când vom mai putea călători în Europa
Lovitură dată prieteniei: Ungaria și Slovacia cer CE să intervină și să își îndeplinească obligațiile de protejare a infrastructurii energetice a țărilor UE
Decodificarea Acordului Comercial SUA-UE: ce s-a decis în cele din urmă în privința energiei
Ursula von der Leyen, următorul președinte al Germaniei? Calculele cancelarului Merz (surse)
Comentează