La ce rata a somajului a ajuns Romania / INS

Autor:  A. Dumitrescu, Redactor

Publicat:  19-12-2014

Actualizat:  19-12-2014

Article thumbnail

Sursă foto:  stiripesurse.ro

Rata șomajului a ajuns, în România, la 6,5%, în trimestrul III din acest an, în scădere cu 0,2% față de trimestrul anterior, arată datele Institutului Național de Statistică /INS/, publicate vineri.

Potrivit statisticii, în intervalul iulie-septembrie 2014, rata de ocupare a populației în vârstă de muncă (15-64 ani) a fost de 62,6% (+1,4 puncte procentuale față de trimestrul anterior), în timp ce rata de ocupare a populației în vârstă de 20-64 ani a fost de 67,2%, la o distanță de 2,8 puncte procentuale față de ținta națională de 70% stabilită în contextul Strategiei Europa 2020. De asemenea, rata de ocupare a tinerilor (15-24 ani) s-a situat la 25%.

La nivelul perioadei analizate, populația activă a României era de 9,437 milioane de persoane, din care 8,822 milioane de persoane erau ocupate și 615.000 erau șomeri.

Raportul de dependență economică (numărul persoanelor inactive și în șomaj ce revin la o mie persoane ocupate) a fost de 1256?, mai ridicat pentru persoanele de sex feminin (1626?), precum și pentru cele din mediul urban (1265?). Totodată, rata de activitate a populației în vârstă de muncă (15-64 ani) a fost de 67,1%.

Conform datelor INS, în trimestrul III 2014, gradul de ocupare era mai mare pentru bărbați (70,2% față de 54,9% pentru femei) și pentru persoanele rezidente în mediul rural (63,9% față de 61,6% în mediul urban).

Rata șomajului, în trimestrul III a.c., a fost de 6,5%, în scădere față de trimestrul anterior, când s-a situat la 6,7%. Pe sexe, ecartul dintre cele două rate ale șomajului a fost de 0,6 puncte procentuale (6,8% pentru bărbați față de 6,2% pentru femei), iar pe medii rezidențiale de 3 puncte procentuale (7,9% pentru mediul urban față de 4,9% pentru mediul rural).

Rata șomajului a atins nivelul cel mai ridicat (22,5%) în rândul tinerilor (15-24 ani).

Sursa datelor INS o constituie Cercetarea statistică asupra forței de muncă în gospodării (AMIGO) care se realizează trimestrial, în conformitate cu Regulamentele Consiliului și Parlamentului European cu privire la organizarea unei anchete statistice selective asupra forței de muncă în Comunitatea Europeană.

Agerpres

Google News
Comentează
Articole Similare
Article Thumbnail
30-08-2025 Știrile Zilei

Aceste ambajale NU vor mai fi primite în sistemul RetuRO: 8 producători au contractele suspendate

Article Thumbnail
30-08-2025 Știrile Zilei

Patronatele din Turism au explodat, după declarațiile ministrului Economiei: Este pură iresponsabilitate!

Article Thumbnail
30-08-2025 Economie

Registrul Auto Român vrea să cumpere piese şi accesorii pentru fotocopiatoare cu până la 16 milioane lei

Article Thumbnail
30-08-2025 Știrile Zilei

România devine un hub regional pe o piață de zeci de miliarde de dolari anual, datorită investițiilor masive în regenerabile

Article Thumbnail
30-08-2025 Știrile Zilei

'Manualul întors pe dos' - observația unui reputat economist: Guvernul pierde miliarde de la multinaționale, dar taie din educație

Article Thumbnail
30-08-2025 Știrile Zilei

Alertă de securitate: o eroare tehnică a permis acces neautorizat pe platforma POSF

Article Thumbnail
30-08-2025 Economie

Vacanţele pe litoral devin mai accesibile pe final de august

Article Thumbnail
30-08-2025 Știrile Zilei

Un bărbat acuză o farmacie că i-a ruinat căsnicia: toată pățania pornește de la o plată electronică eșuată

Article Thumbnail
30-08-2025 Știrile Zilei

Șoferii scapă de drumurile la ghișeu: Plăcuțele de înmatriculare vor veni direct la ușă - le comanzi online și vin prin curier

Article Thumbnail
30-08-2025 Economie

Producţia de cărbune a scăzut cu 2,9% în primul semestru din 2025; importurile s-au redus cu 60,7%

Article Thumbnail
30-08-2025 Externe

Imperiul cripto al familiei Trump se extinde în Asia: Eric Trump mizează pe investiţii în bitcoin la Hong Kong

Article Thumbnail
30-08-2025 Externe

Danemarca îşi reduce prognoza de creştere economică pentru 2025, pe fondul încetinirii afacerilor gigantului farmaceutic Novo Nordisk

Adaugă ca sursă preferată pe Google Urmărește-ne în Discover