Lamborghini se bucură de o listă de comenzi plină până în 2026, datorită superbogaților care continuă să facă achiziții

Autor:  Alecsandru Ionescu

Publicat:  30-01-2024

Actualizat:  30-01-2024

Article thumbnail

Sursă foto:  motor1.com

Lamborghini are un carnet de comenzi care este plin până în anul 2026, în condiţiile în care cei mai bogaţi consumatori nu dau semne că ar fi afectaţi de încetinirea economiei mondiale, transmite Bloomberg.

"Este puţin prea devreme să venim cu o prognoză dar nu avem semnale de încetinire pe piaţă", a declarat directorul general Stephan Winkelmann la o întâlnire cu jurnaliştii, potrivit Agerpres.

Anul trecut, producătorul italian de super-caruri a vândut un număr record de peste 10.000 de autovehicule, după ce a lansat Revuelto, primul său model de tip plug-in hybrid, şi a acumulat comenzi pentru următorii doi ani. Lamborghini a decis să introducă lent vehicule electrice, primul model pe baterie urmând să apară abia în 2028, doi ani mai târziu decât rivalii, precum Ferrari NV.

"Nu vrem să fim primii cu această tehnologie. Vrem să venim pe piaţă atunci când suntem cei mai buni şi atunci când tehnologia este una matură", a spus Winkelmann.

Situaţia robustă de pe piaţa super-carurilor contrastează cu imaginea de ansamblu a industriei auto, în care producători de masă precum grupul german Volkswagen AG, care deţine Lamborghini, constată cum cererea pentru automobile electrice scade, ceea ce pune presiune asupra planurilor lor de a face tranziţia de la automobilele echipate cu motoare cu ardere internă la modelele pe baterie.

Graţie faptului că are un carnet de comenzi plin, Lamborghini are un spaţiu de manevră necesar pentru a urma o abordare mai lentă când vine vorba de tranziţia de la motoarele pe combustie, iar Winkelmann susţine că asta îi va permite constructorului italian să îmbunătăţească tehnologia în domeniul bateriilor, care până acum a fost dominată de China.

"Ceea ce vom oferi mâine va avea o capacitate a bateriei mai mare decât ceea ce este pe piaţă de la chinezi. Am luat decizia corectă de a fi prudenţi cu noua tehnologie", a adăugat Winkelmann.

Chiar dacă urmează un ritm mai lent cu electrificarea, Lamborghini continuă cu strategia sa în domeniul sustenabilităţii, strategie care este susţinută de "cele mai mari investiţii din istoria de 60 de ani a companiei", care include şi decarbonizarea uzinei de la Sant'Agata Bolognese, a precizat compania într-un comunicat de presă, precizând că va angaja cel puţin 500 de noi angajaţi până în 2026

Google News
Explorează subiectul
Comentează
Articole Similare
Article Thumbnail
30-08-2025 Externe

Proteste anti-azil la Londra: mai mulți bărbați mascați au încercat să intre cu forța într-un hotel

Article Thumbnail
30-08-2025 Știrile Zilei

Surprize uriașe în topul celor mai influenți oameni din lume: Marii absenți ai clasamentului din revista Time AI

Article Thumbnail
30-08-2025 Știrile Zilei

Volodimir Zelenski, detalii despre asasinatul care a șocat Ucraina: A fost plănuit minuțios

Article Thumbnail
30-08-2025 Externe

VIDEO Incendii devastatoare în California: ard podgoriile din Napa Valley

Article Thumbnail
30-08-2025 Externe

Alunecare de teren în Norvegia: A distrus o porţiune de autostradă şi zeci de metri de cale ferată

Article Thumbnail
30-08-2025 Știrile Zilei

Nervozitate mare la Casa Albă: Oamenii lui Trump îi bănuiesc pe liderii Europei de joc dublu

Article Thumbnail
30-08-2025 Știrile Zilei

Decizie controversată luată de Marco Rubio: Liderii palestinieni nu pot intra în SUA și nu vor participa la Adunarea Generală a ONU

Article Thumbnail
30-08-2025 Externe

VIDEO FOTO Accident feroviar în Egipt: cel puțin persoane au murit și zeci de răniți

Article Thumbnail
30-08-2025 Externe

Planurile pentru avioane comerciale cu un singur pilot, suspendate după un raport critic al EASA

Article Thumbnail
30-08-2025 Știrile Zilei

Vremeaaaa extremă lovește Europa și amenință România: fenomenul meteo aduce vânturi puternice, tornade și ploi abundente

Article Thumbnail
30-08-2025 Externe

Secretarul general al Consiliului Europei a fost internat în spital - Ce spune instituția despre starea de sănătate

Article Thumbnail
30-08-2025 Știrile Zilei

Premierul rebelilor Houthi a fost ucis într-un raid organizat e Israel: Tensiunile dau în clocot

Parteneri
Adaugă ca sursă preferată pe Google