Lasconi, presată să renunțe la candidatură: 'Electoratul nostru îl preferă pe Nicușor Dan'
Sursă foto: Inquam Photos / Octav Ganea
Vicepreședintele grupului USR din Camera Deputaților, Emanuel Ungureanu, i-a cerut marți Elenei Lasconi, candidatul partidului la prezidențiale, să fie „om de stat” și să-l susțină pe independentul Nicușor Dan pentru Cotroceni pentru că „momentul astral” al lui Lasconi a fost distrus prin anularea alegerilor și acum electoratul USR îl preferă pe Nicușor Dan.
„Dragă Elena, e timpul să fii om de stat! Dragă Elena, a venit vremea să-l susții pe Nicușor Dan pentru prezidențialele din luna mai. Este timpul ca partidul nostru, USR, să-l sprijine pe Nicușor Dan”, a scris Ungureanu, pe Facebook, el spunând mai departe că alegătorii USR îl preferă pe Nicușor Dan, fondatorul USR și omul care a câștigat două mandate de primar al Capitalei cu sprijinul USR.
Conform lui Ungureanu, toate sondajele de opinie, „inclusiv cele comandate de partidul nostru”, îl dau pe Nicușor Dan la 20-21% din intențiile de vot și pe Elena Lasconi la 9-10%.
„Ți-a fost furată victoria, o meritai. Acum momentul astral este al lui Nicușor Dan”
„În mod evident, după rezultatul tău excepțional din decembrie, nimeni din USR nu are dreptul să îți ceară să te retragi din cursa pentru prezidențiale și eu nu voi face asta. Într-o țară normală, ar fi trebuit să fii președinta României și ar fi fost extraordinar, ai un suflet bun și ești harnică, meritam un președinte ca tine după decepția numită Iohannis. Din cauza Securistanului infiltrat în CCR, acest moment astral ne-a fost distrus. Sunt convins că este incredibil de frustrant pentru tine că ți-a fost furată victoria, o meritai și o meritam, USR te-a susținut fantastic. Convingerea mea este că l-ai fi învins în turul 2 anulat ilegal, pe Călin, omul Kremlinului, un produs 100% al părții întunecate a serviciilor secrete românești”, mai spune Ungureanu.
Deputatul a scris că „acum momentul astral este al lui Nicușor Dan”, aceasta fiind convingerea pe care o are după ce a vorbit cu foarte mulți alegători USR.
„Acum, dragă Elena, momentul astral este al lui Nicușor Dan, este convingerea mea după ce am vorbit cu foarte mulți alegători USR. Deși Nicușor se autodeclară independent, electoratul nostru userist îl vede tot ca pe un userist și îl preferă. Este timpul să fim oameni de stat și să facem alegerea corectă pentru România, dincolo de simpatiile sau antipatiile personale (...) România este într-un moment mai greu ca cel din decembrie. În mod nemeritat, deși nu ai pierdut alegerile, electoratul nostru nu te mai preferă ca alternativă numărul 1 la dacopatul- psihopat sau la Crin- somnorosul leneș, care a trăit pe spinarea nevestei în ultimii 10 ani, după ce 20 de ani a fost campionul chiulangiilor în Parlamentul României. Bazinul electoral USR și nu numai, trebuie să aleagă între tine și Nicușor, ai fost jurnalistă, știi ce înseamnă percepție versus adevăr. M-aș fi bucurat ca electoratul nostru să te prefere, îl preferă însă pe Nicușor. Ca oameni de stat trebuie să ascultăm de glasul poporului. Poporul USR, nu organizația, îl vrea pe Nicușor. Trebuie să ascultăm împreună de glasul poporului, așa fac oamenii de stat”, a scris deputatul USR.
Explorează subiectul
Articole Similare
test 3 32 aug noaptea
Florin Cîțu contrazice flagrant teoria austerității, promovată de Ilie Bolojan: Cheltuieli mai mari decât anul trecut
'Să nu capitulăm!' Vasile Bănescu, mesaj dur împotriva propagandei și 'suveranismului urii', după scandalul cu nepalezul: E bombă cu rază largă de distrugere
SURSE PSD pregătește o mare bătălie în Parlament: Schimbă măsurile lui Ilie Bolojan
FOTO/VIDEO Donald Trump e mort! Este zvonul, alimentat de The Simpsons, care a aruncat în aer rețelele sociale: Totul a plecat de la vânătaia de pe mână
Ilie BBBolojan dă undă verde eliminării viceprimarilor din România: Poate intra în vigoare
Un lider al PNL, critici dure pentru George Simion: Are un discurs iresponsabil și dovedește ignoranță strategică
Vicepreședinte PSD: Din nou austeritate doar pentru căței. Guvernul întinde covorul roșu pentru extremism
Dieta Bolojan pentru ‘statul gras’ subțiază doar 2,3 miliarde din cheltuieli, dar îngrașă bugetul cu aproape dublu din taxele românilor
Aveți încredere în Justiție! - mesajul ministrului pentru cei păgubiți din dosarul Nordis / Pensiile speciale ale magistraților nu sunt 'privilegii'
VIDEO Proteste în justiție: Marinescu clarifică limitele legale pentru magistrați și procurori-șefi
Comentează