Cu ajutor american, legea energiei eoliene offshore ar putea fi adoptată de Parlament în luna decembrie
Sursă foto: Inquam Photos / Octav Ganea
Proiectul de lege pentru exploatarea energiei eoliene offshore ar putea intra în Guvern în maximum două săptămâni, iar luna decembrie ar trebui să fie un termen fezabil pentru adoptarea acestui proiect legislativ, a declarat, luni, într-o dezbatere de specialitate, ministrul Energiei, Sebastian Burduja, citat de Agerpres.
"România, în raport cu alte state europene, se poziţionează printre pionierii acestei tehnologii şi sigur că avem tot interesul să fim acolo pe harta marilor investitori şi să exploatăm marele potenţial eolian din Marea Neagră, pentru că aici avem o cifră de la experţii Băncii Mondiale, şi anume 75 de Gigawaţi, o cifră colosală pe care trebuie să o punem în valoare pentru România, cel puţin parţial. Pe de altă parte, sigur că vorbim de energie verde şi ne dorim să susţinem tranziţia verde a României”, a declarat ministrul.
„Vorbim, sigur, şi de off-shore. Proiectul legislativ a fost finalizat după un îndelung proces tehnic la nivelul Ministerului Energiei şi aici am beneficiat de o asistenţă a Băncii Mondiale, dar şi de asistenţa Departamentului de Stat din Statele Unite ale Americii, America fiind totuşi un bun exemplu şi din perspectiva aceasta a producţiei eoliene offshore. L-am pus în dezbatere publică, am extins ulterior termenul până la 1 septembrie, pentru că a fost foarte mult interes din partea pieţei şi acum integrăm tot ceea ce am primit în această perioadă. Direcţiile de specialitate din minister integrează observaţiile şi ne străduim să fim cu proiectul legislativ în Guvern, în maxim două săptămâni. Actul trebuie avizat de celelalte ministere, inclusiv, de Ministerul Mediului. Ulterior, de la Guvern merge către Parlament şi finalul sesiunii parlamentare, luna decembrie, ar trebui să fie un termen fezabil pentru adoptarea acestui proiect legislativ", a spus Burduja.
Primul pas
Acesta a adăugat că Ministerul Energiei va elabora un studiu complex pe zona energiei offshore, iar orizontul 2030 este unul realist pentru o capacitate instalată de 1.000 de Megawaţi.
"Legea eoliană offshore este doar primul pas. Urmează acum un studiu elaborat de Ministerul Energiei, foarte complex, care include multe consideraţii din zona de mediu şi asta trebuie să fie foarte bine definită, pentru că este un subiect sensibil nu doar pentru România, ci şi pentru alte state. După ce finalizăm acest studiu sau în paralel facem legislaţie secundară, e un proces de pregătire, inclusiv al resursei umane şi în Ministerul Energiei, şi în Transelectrica. Toate aceste instituţii trebuie pregătite. În alte state, implementarea primelor proiect au apărut după 7, 8, 10 ani de zile de la promovarea legii. Noi acum preluăm din bunele practici ale acestor state, deci accelerăm calendarul, dar într-adevăr, orizontul 2030 este unul realist pentru o capacitate de 1.000 de Megawaţi", a menţionat demnitarul.
Schemă de sprijin
În data de 17 iulie 2023, Ministerul Energiei anunţa lansarea în dezbatere publică a proiectului de lege care are în vedere măsurile necesare pentru exploatarea energiei eoliene offshore şi modificarea şi completarea unor acte normative din domeniul energiei. Persoanele interesate şi-au putut exprima sugestiile şi părerile până la data de 1 septembrie, inclusiv.
Prin acest proiect de act normativ se acordă o schemă de sprijin pe bază de Contracte pentru diferenţă pentru construcţia şi operarea de centrale electrice eoliene offshore cu o capacitate de producţie energie electrică de 3 GW, până în anul 2035, se arată în Expunerea de motive care însoţeşte proiectul de act normativ.
Potrivit sursei citate, potenţialul de energie eoliană offshore al României, aşa cum este acesta evaluat pe baza estimărilor Băncii Mondiale (BM), prezintă o capacitate teoretică de 76 GW, 22 GW sub formă de turbine fixe şi 54 GW sub formă de turbine plutitoare. Din punctul de vedere al raportului cost/beneficiu, primele turbine care ar trebui instalate sunt cele fixe.
Proiectul de act normativ, care face parte din angajamentele ME în cadrul Planului Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR), include prevederi privind - capacitatea instalată în proiecte de producere a energiei electrice din resurse eoliene offshore pentru care se poate acorda sprijin prin intermediul schemei de sprijin de tipul Contracte pentru Diferenţă până în anul 2035; stabilirea autorităţilor competente responsabile de facilitarea şi coordonarea procesului de implementare a proiectelor de producere a energiei eoliene offshore; regulile şi condiţiile privind stabilirea şi concesionarea perimetrelor în cadrul cărora pot fi derulate activităţi de explorare şi exploatare a potenţialului eolian offshore; regulile şi condiţiile privind acordarea de autorizaţii şi licenţe de către autorităţile competente; informaţii privind servituţile legale şi drepturile de acces; informaţii privind regimul taxelor şi redevenţelor; condiţii şi obligaţii privind racordarea la reţeaua de transport energie electrică; obligaţii privind desfiinţarea centralei electrice eoliene offshore; contravenţii şi sancţiuni.
Explorează subiectul
Articole Similare
Aceste ambajale NU vor mai fi primite în sistemul RetuRO: 8 producători au contractele suspendate
Patronatele din Turism au explodat, după declarațiile ministrului Economiei: Este pură iresponsabilitate!
Registrul Auto Român vrea să cumpere piese şi accesorii pentru fotocopiatoare cu până la 16 milioane lei
România devine un hub regional pe o piață de zeci de miliarde de dolari anual, datorită investițiilor masive în regenerabile
'Manualul întors pe dos' - observația unui reputat economist: Guvernul pierde miliarde de la multinaționale, dar taie din educație
Alertă de securitate: o eroare tehnică a permis acces neautorizat pe platforma POSF
Vacanţele pe litoral devin mai accesibile pe final de august
Un bărbat acuză o farmacie că i-a ruinat căsnicia: toată pățania pornește de la o plată electronică eșuată
Șoferii scapă de drumurile la ghișeu: Plăcuțele de înmatriculare vor veni direct la ușă - le comanzi online și vin prin curier
Producţia de cărbune a scăzut cu 2,9% în primul semestru din 2025; importurile s-au redus cu 60,7%
Imperiul cripto al familiei Trump se extinde în Asia: Eric Trump mizează pe investiţii în bitcoin la Hong Kong
Comentează