Scandal uriaș în Liban: ambasadoarea americană acuză sifonarea a miliarde de dolari
Sursă foto: stiripesurse.ro
Diplomaţia libaneză a convocat-o luni pe ambasadoarea americană la Beirut Dorothy Shea, în urma unor declaraţii virulente împotriva mişcării şiite Hezbollah, din cauza cărora a făcut obiectul unei hotărâri controversate pronunţată de către un judecător libanez, relatează AFP.
Citește și: VIDEO - Ministru PNL și alți 100 de liberali, prinși fără măști de protecție la o ședință de partid (presa locală) .
”Ministrul Afacerilor Externe Nassif Hitti a convocat-o pe ambasadoarea americană Dorothy Shea mâine (luni), la ora locală 15.00 (şi ora României), în lumina recentelor sale declaraţii”, potrivit agenţiei libaneze de presă ANI.
Într-un interviu acordat vineri postului saudit Al-Hadath, Dorothy Shea a exprimat ”îngrijorări grave” ale Washingtonului ”cu privire la rolul Hezbollah, o organizaţie teroristă”. Mişcarea şiită a ”sifonat miliarde de dolari care ar fi trebuit să ajungă în seifurile Guvernului (...) şi a obstrucţionat anumite reforme economice de care Libanul are disperată nevoie”, a acuzat ambasadoarea, în contextul în care Libanul se confruntă cu cea mai gravă criză economică din ultimii 30 de ani.
Un judecător din oraşul Tir (sud), Mohamad Mazeh, a hotărât sâmbătă să interzică, sub ameninţarea unor sancţiuni, presei libaneze şi străine care lucrează în Liban să o intervieveze - pe o perioadă de un an - pe Dorothy Shea. o hotărâre salutată imediat de Hezbollah.
Autorităţile libaneze este necesar să ”ia măsuri imediate prin care să o oblige pe ambasadoare să respecte dreptul internaţional”, a îndemnat duminică Hassan Fadlallah, un deputat din cadrul puternicului partid şiit, referindu-se la Convenţia de la Geneva privind relaţiile diplomatice.
O ţară în care există 18 comunităţi religioase, Libanul este condus printr-un sistem complex de împărţire a puterii, în care justiţia face adesea obiectul unor atacuri politice şi ale comunităţilor.
Departamentul de Stat american consideră că este vorba despre o tentativă ”patetică” de ”cenzurare” din partea Hezbollahului. Ministrul libanez al Informaţiilor Manal Abdel Samad a subliniat, la rândul său, necesitatea respectării libertăţii presei.
Acest incident intervine într-un context al unor tensiuni tot mai puternice între Washington şi partidul şiit, care a acuzat recent Statele Unite de faptul că încearcă să provoace o foamete în Liban şi să interzică afluxul dolarilor, moneda în care este indexată lira libaneză.
Explorează subiectul
Articole Similare
Proteste anti-azil la Londra: mai mulți bărbați mascați au încercat să intre cu forța într-un hotel
Surprize uriașe în topul celor mai influenți oameni din lume: Marii absenți ai clasamentului din revista Time AI
Volodimir Zelenski, detalii despre asasinatul care a șocat Ucraina: A fost plănuit minuțios
VIDEO Incendii devastatoare în California: ard podgoriile din Napa Valley
Alunecare de teren în Norvegia: A distrus o porţiune de autostradă şi zeci de metri de cale ferată
Nervozitate mare la Casa Albă: Oamenii lui Trump îi bănuiesc pe liderii Europei de joc dublu
Decizie controversată luată de Marco Rubio: Liderii palestinieni nu pot intra în SUA și nu vor participa la Adunarea Generală a ONU
VIDEO FOTO Accident feroviar în Egipt: cel puțin persoane au murit și zeci de răniți
Planurile pentru avioane comerciale cu un singur pilot, suspendate după un raport critic al EASA
Vremeaaaa extremă lovește Europa și amenință România: fenomenul meteo aduce vânturi puternice, tornade și ploi abundente
Secretarul general al Consiliului Europei a fost internat în spital - Ce spune instituția despre starea de sănătate
Comentează