Liviu Dragnea râde de contestatarii legii avocaturii: 'Dacă este periculoasă...'
Sursă foto: stiripesurse.ro
Preşedintele PSD, Liviu Dragnea, a declarat ironic marţi, în ceea ce priveşte legea avocaturii, că parlamentarii partidului "s-au inspirat de la ministrul Justiţiei, care a venit peste noapte cu o ordonanţă de urgenţă fără dezbatere". El a adăugat că legea poate fi rediscutată, "dacă aceasta este periculoasă pentru stabilitatea mondială".
"O să vorbim mâine dimineaţă. Am auzit şi eu, venind încoace, despre asta. Ştiu că stabilisem că mai trebuie analizată şi ne uităm mâine. Şi, dacă nu a fost o analiză bună şi dacă legea este periculoasă pentru stabilitatea mondială, o mai discutăm", a afirmat Dragnea, la finalul Comitetului Executiv Naţional al PSD.
La remarca jurnaliştilor că legea nu a fost dezbătută în Comisia juridică a Camerei Deputaţilor, Dragnea a spus: "Probabil că e o boală care se ia. Colegii mei poate s-au inspirat de la ministrul Justiţiei, care a venit peste noapte cu o ordonanţă de urgenţă şi au spus că poate ăsta e noul model tehnocrat: ieşi cu lege imediat fără dezbatere". Comisia juridică a Camerei Deputaţilor a decis marţi, cu 10 voturi "pentru" şi două abţineri, să menţină neschimbat raportul de adoptare cu privire la proiectul legii avocaturii. Raportul urmează să intre în plenul Camerei. Deputatul UDMR Mate Andras a propus ca raportul de adoptare să rămână nemodificat şi să fie transmis plenului spre aprobare. Şi deputatul neafiliat Daniel Fenechiu a fost de aceeaşi părere.
Preşedintele Uniunii Naţionale a Barourilor din România Gheorghe Florea a susţinut că nicio dispoziţie legală din acest proiect de lege nu este făcută în interesul avocatului. Secretarul de stat în Ministerul Justiţiei Florin Moţiu a arătat că MJ îşi menţine punctul de vedere iniţial şi anume că proiectul ar trebui modificat. Raportul fusese retrimis de plen Comisiei juridice pe 17 mai, la solicitarea PNL, conform Agerpres.
Explorează subiectul
Articole Similare
test 3 32 aug noaptea
Florin Cîțu contrazice flagrant teoria austerității, promovată de Ilie Bolojan: Cheltuieli mai mari decât anul trecut
'Să nu capitulăm!' Vasile Bănescu, mesaj dur împotriva propagandei și 'suveranismului urii', după scandalul cu nepalezul: E bombă cu rază largă de distrugere
SURSE PSD pregătește o mare bătălie în Parlament: Schimbă măsurile lui Ilie Bolojan
FOTO/VIDEO Donald Trump e mort! Este zvonul, alimentat de The Simpsons, care a aruncat în aer rețelele sociale: Totul a plecat de la vânătaia de pe mână
Ilie BBBolojan dă undă verde eliminării viceprimarilor din România: Poate intra în vigoare
Un lider al PNL, critici dure pentru George Simion: Are un discurs iresponsabil și dovedește ignoranță strategică
Vicepreședinte PSD: Din nou austeritate doar pentru căței. Guvernul întinde covorul roșu pentru extremism
Dieta Bolojan pentru ‘statul gras’ subțiază doar 2,3 miliarde din cheltuieli, dar îngrașă bugetul cu aproape dublu din taxele românilor
Aveți încredere în Justiție! - mesajul ministrului pentru cei păgubiți din dosarul Nordis / Pensiile speciale ale magistraților nu sunt 'privilegii'
VIDEO Proteste în justiție: Marinescu clarifică limitele legale pentru magistrați și procurori-șefi
Comentează