Locuitorii comunei Micfalău au făcut din turtă dulce o machetă a localităţii în care trăiesc
Sursă foto: stiripesurse.ro
Locuitorii comunei Micfalău au făcut din turtă dulce o machetă a localităţii în care trăiesc, aceasta fiind expusă la Căminul cultural până la Crăciun, relatează Agerpres.
Iniţiativa a aparţinut membrilor Clubului de tineret pentru Micfalău (Ifjusagi Klub Ujfaluert - IKU) care au realizat principalele clădiri publice din localitate şi au făcut un apel către localnici să îi ajute pentru a întregi macheta.
Primarul comunei, Demeter Ferenc, a declarat că multora le-a plăcut ideea şi au realizat din turtă dulce câte o copie în miniatură a propriei locuinţe.
Potrivit acestuia, tinerii au preluat ideea din Ungaria, unde au fost invitaţi, în această vară, la un festival gastronomic pentru a prezenta o prăjitură specifică, denumită "Creanga împodobită".
"Localitatea noastră este singura, se pare, în care se mai prepară această prăjitură tradiţională ce poartă numele " Creanga împodobită" . Nu se mai face nicăieri în altă parte şi este înregistrată la Oficiul de Stat pentru Invenţii şi Mărci (OSIM). Are o reţetă destul de simplă - făină, ouă, untură, oţet şi un pic de alcool, dar interesant este felul în care arată această prăjitură, care la noi se oferă drept cadou tinerilor care se căsătoresc, obiceiul fiind dus mai departe din generaţie în generaţie (...) Deci, Clubul tinerilor a fost invitat în Ungaria şi la acel festival au văzut că cei de acolo au făcut toată comuna în miniatură din turtă dulce, le-a plăcut ideea şi s-au gândit să facă şi ei de sărbători. De fapt, tinerii au făcut clădirile publice din Micfalău şi au dat anunţ ca cei care vor să îşi facă fiecare casa lui din turtă dulce. Acum se pot vedea aproape jumătate din clădirile făcute de tineri şi de ceilalţi localnici din Micfalău", a declarat pentru AGERPRES, primarul Demeter Ferenc.
Acesta a mai menţionat că macheta din turtă dulce este expusă la Căminul cultural din localitate şi poate fi văzută de luni până vineri între orele 9 şi 17, până la Crăciun.
Membrii Clubului Tinerilor au venit şi cu o idee inedită de a marca Adventul, adică ultimele 24 de zile rămase până la Crăciun, prin luminarea a 24 de ferestre ale unor case din localitate.
"Sunt 24 de familii care au decorat câte o fereastră a locuinţei lor şi în fiecare seară se aprinde câte o fereastră. La începutul lunii decembrie a fost una, apoi două, seara aceasta vor fi deja 6 şi tot aşa, iar de Crăciun vor fi aprinse toate 24", a mai spus Demeter Ferenc.
Explorează subiectul
Articole Similare
dadsadsa
test 2 31 aug la 21.19
FOTO Celebrul chef britanic Gordon Ramsay a fost operat de urgență. Era suspect de cancer de piele
FOTO Episcopia Alexandriei și Teleormanului l-a prăznuit pe Sfântul Ierarh Alexandru, ocrotitorul spiritual al eparhiei
După 140 de ani, Ștefan cel Mare primește o nouă 'față': Emblematicul monument din Iași intră în restaurare
Lady Gaga revine pe scena MTV Video Music Awards
Diana Lupescu, la Gala Tânărului Actor HOP: Au venit copiii cu prospeţime, cu interes, poţi să-i pui în orice personaj
WhatsApp se pregătește să schimbe radical funcțiile aplicației: Ce vor putea face utilizatorii
VIDEO Tzancă Uraganu șochează din nou: 'O palmă, două, nu știu… un picior mai dai la o femeie, să o stăpânești'
Sfântul Alexandru: Tradiții și obiceiuri asociate cu aceeastă zi - Lucruri mai puțin știute din tradiția românească
Rihanna celebrează două decenii de carieră muzicală: '20 de ani de mulțumiri'
Comentează