Locuri mai multe pentru copii în creşe şi grădiniţe, în planul municipalității brașovene pentru următorii 8 ani

Autor:  Andreea Năstase

Publicat:  15-02-2022

Actualizat:  16-02-2022

Article thumbnail

Sursă foto:  stiripesurse.ro

Primarul Braşovului, Allen Coliban, a stabilit ca obiectiv pentru anul 2030 ca toţi copiii din municipiu cu vârste între 3 şi 5 ani să aibă un loc în grădiniţă şi cel puţin 30% dintre cei de până la 3 ani să aibă un loc în creşă, în condiţiile în care, în prezent, doar 12,37% dintre aceştia din urmă beneficiază de educaţie într-o astfel de instituţie, potrivit Agerpres.

În vederea atingerii acestor obiective, edilul braşovean a lansat, marţi, în dezbatere publică "Strategia privind infrastructura de educaţie timpurie în municipiul Braşov", document în care sunt enunţate ca principale obiective în domeniu îmbunătăţirea accesului la astfel de servicii şi "îmbunătăţirea calităţii şi relevanţei mediilor de educaţie timpurie pentru stimularea dezvoltării elementelor de competenţă".

Strategia porneşte de la o analiză realizată în fiecare cartier în ceea ce priveşte infrastructura pentru învăţământul antepreşcolar şi care "confirmă subdimensionarea reţelei de educaţie din municipiul Braşov", se arată într-o informare transmisă de Primăria Braşov.

Astfel, 7 din cele 13 cartiere ale municipiului nu dispun de o creşă, iar acolo unde aceasta există, numărul de copii depăşeşte semnificativ atât capacitatea infrastructurii, cât şi dimensiunea grupelor recomandată prin legislaţia în vigoare.

În prezent, în creşele din municipiul Braşov există locuri disponibile pentru 12,37% dintre copiii care au vârsta de până la 3 ani.

"Obiectivul Municipalităţii pentru perioada 2022 - 2030 este acela de a asigura un număr suficient de locuri în creşe, astfel încât cel puţin 30% dintre copiii sub 3 ani să aibă un loc în creşe. Obiectivul a fost stabilit ţinând cont de timpul necesar pentru realizarea acestor investiţii, dar şi de numărul relativ redus de copii cu vârste între 0-2 ani care sunt înscrişi la creşă", se arată în informarea citată.

În ce priveşte grădiniţele, situaţia "este mai bună", susţine sursa citată.

"Reţeaua de instituţii de educaţie preşcolară din municipiul Braşov este, cel puţin din punctul de vedere al numărului, bine dimensionată. Cu toate acestea, repartizarea pe cartiere a fost realizată conform planificării şi dezvoltării urbanistice din anii 1960-1980 şi nu mai este sincronizată cu ultimele evoluţii demografice înregistrate la nivelul municipiului. Locuitorii cartierului Astra (cel mai populat al municipiului, dar şi cu o tendinţă accentuată de îmbătrânire a populaţiei) beneficiază de acces la 9 grădiniţe, în timp ce cartierele Bartolomeu Nord şi Stupini (care au înregistrat în ultimul deceniu o dezvoltare rezidenţială semnificativă), sunt deservite de câte una singură. În zona nouă a cartierului Tractorul, zona cu dezvoltarea rezidenţială cea mai accentuată, abia în această perioadă a început construcţia de grădiniţe", se precizează în informarea Primăriei Braşov.

Google News
Comentează
Articole Similare
Article Thumbnail
02 feb Știrile Zilei

Test noi 1214

Article Thumbnail
02 feb Știrile Zilei

test 8 dec 2025

Article Thumbnail
30 ian Știrile Zilei

test 3 8 dec

Article Thumbnail
30-08-2025 Social

Apa Nova București întrerupe furnizarea apei reci pentru lucrări de modernizare / Zonele afectate

Article Thumbnail
30-08-2025 Știrile Zilei

'Regele fructelor', bogat în nutrienți și plin de vitamine — ce beneficii are pentru sănătate

Article Thumbnail
30-08-2025 Social

Accident pe DN 13A, la Praid: Motociclist rănit după ce un autoturism a intrat pe contrasens

Article Thumbnail
30-08-2025 Știrile Zilei

Românii, blocați la ușa instituțiilor: Sindicaliștii Forța Legii declanșează proteste de luni. Programul cu publicul, suspendat

Article Thumbnail
30-08-2025 Știrile Zilei

VIDEO Bătaie ca 'în 7 păcate' la 'Cireșica': trei bărbați au fost înjunghiați, după un scandal de proporții

Article Thumbnail
30-08-2025 Social

FOTO Episcopia Alexandriei și Teleormanului l-a prăznuit pe Sfântul Ierarh Alexandru, ocrotitorul spiritual al eparhiei

Article Thumbnail
30-08-2025 Social

Pandemia și crizele majore au remodelat valorile omenești: descoperiri dintr-un studiu uriaș asupra necrologurilor

Article Thumbnail
30-08-2025 Știrile Zilei

Vremeaaaa extremă lovește Europa și amenință România: fenomenul meteo aduce vânturi puternice, tornade și ploi abundente

Article Thumbnail
30-08-2025 Știrile Zilei

Accident extrem de grav pe Autostrada A1: A fost activat Planul Roșu de Intervenție

Parteneri
Adaugă ca sursă preferată pe Google Urmărește-ne în Discover