Lucian Romașcanu anunță cea mai mare piedică în calea referendumului lui Nicușor Dan
Sursă foto: news
Lucian Romaşcanu, purtătorul de cuvânt al PSD, a declarat joi că sunt de acord cu exerciţiul democratic dar nu sunt de acord neapărat cu modul cum vede Nicuşor Dan mai departe Bucureştiul, în urma răspunsului la întrebare. El a precizat că PSD va susţine în CGMB, mai departe, e treaba primarului să organizeze iar miniştrii de Justiţie şi de Interne trebuie să elaboreze actele normative.
Să vedem dacă alegătorii vor fi de acord să îşi desfiinţeze primarii de sector pe care tocmai i-au votat, a mai spus social-democratul.
”E foarte important să spunem că suntem de acord cu exerciţiul democratic, nu suntem de acord neapărat cu modul cum vede Nicuşor Dan mai departe Bucureştiul, în urma răspunsului acelei întrebări. Eu tot aud la tot pasul că PSD vrea să ia toată puterea, dar dacă îl aud pe domnul Ciucă că dânsul vrea să câştige, premier la dânsul are cinci nume, domnul Nicuşor Dan vrea să dea el avizele pentru tot ceea ce se construieşte, să împartă el banii la sectoare, deci, chiar tot aşa, la Nicuşor Dan, nu ştiu, să vedem dacă alegătorii vor fi de acord să îşi desfiinţeze primarii de sector pe care tocmai i-au votat”, a spus Lucian Romaşcanu în emisiunea România Politică de la Prima News.
El a precizat că exerciţiul democratic trebuie să se întâmple şi există dispoziţii legale care permit acest lucru. ”Nu ştiu dacă se permit în aceeaşi circumscripţie electorală, vom vedea ce discuţii vor fi, din partea Guvernului vor trebui să răspundă la acest lucru ministerul Justiţiei şi ministerul de Interne”, a subliniat purtătorul de cuvânt al PSD, adăugând că cei doi miniştri vor promova actele normative necesare pentru a rezolva problemele lui Nicuşor Dan. Romaşcanu a mai spus că dacă se va ajunge la vot în CGMB, PSD va susţine. ”Mai departe, administrativ, este problema domnului Nicuşor Dan să îl organizeze”, a mai afirmat Lucian Romaşcanu.
Explorează subiectul
Articole Similare
test 3 32 aug noaptea
Florin Cîțu contrazice flagrant teoria austerității, promovată de Ilie Bolojan: Cheltuieli mai mari decât anul trecut
'Să nu capitulăm!' Vasile Bănescu, mesaj dur împotriva propagandei și 'suveranismului urii', după scandalul cu nepalezul: E bombă cu rază largă de distrugere
SURSE PSD pregătește o mare bătălie în Parlament: Schimbă măsurile lui Ilie Bolojan
FOTO/VIDEO Donald Trump e mort! Este zvonul, alimentat de The Simpsons, care a aruncat în aer rețelele sociale: Totul a plecat de la vânătaia de pe mână
Ilie BBBolojan dă undă verde eliminării viceprimarilor din România: Poate intra în vigoare
Un lider al PNL, critici dure pentru George Simion: Are un discurs iresponsabil și dovedește ignoranță strategică
Vicepreședinte PSD: Din nou austeritate doar pentru căței. Guvernul întinde covorul roșu pentru extremism
Dieta Bolojan pentru ‘statul gras’ subțiază doar 2,3 miliarde din cheltuieli, dar îngrașă bugetul cu aproape dublu din taxele românilor
Aveți încredere în Justiție! - mesajul ministrului pentru cei păgubiți din dosarul Nordis / Pensiile speciale ale magistraților nu sunt 'privilegii'
VIDEO Proteste în justiție: Marinescu clarifică limitele legale pentru magistrați și procurori-șefi
Comentează