'Luptători Ninja' prinși în toiul nopții în timp ce încercau să scape de un arsenal de arme în toată regula. O macetă și un cuțit stileto, parte din captură

Autor:  Liana Ganea

Publicat:  30-07-2025

Actualizat:  30-07-2025

Article thumbnail

Sursă foto:  Jandarmeria Brăila

O noapte liniștită s-a transformat într-o intervenție de forță pentru jandarmii brăileni, după ce un grup de tineri a fost surprins în timp ce arunca arme albe și obiecte periculoase peste gardul unui parc. Incidentul s-a petrecut în noaptea de 25 iulie, în jurul orei 00:45, pe strada Milcov din municipiu.

Un echipaj de intervenție al Jandarmeriei Brăila a observat șase tineri care, la vederea patrulei, au devenit vizibil agitați. Comportamentul lor a atras atenția forțelor de ordine, care au intervenit imediat.

Deși asupra acestora nu au fost găsite obiecte suspecte la prima verificare corporală, cercetarea zonei în care se aflau a dus la o descoperire alarmantă: un cuțit de tip „stileto” de 32 cm lungime, o macetă metalică de 67,5 cm și un spray iritant-lacrimogen de 440 ml, toate ascunse în vegetația din apropiere, după ce fuseseră aruncate peste gardul parcului.

Tinerii, cu vârste între 18 și 24 de ani, au fost conduși la sediul Poliției pentru continuarea cercetărilor. Obiectele periculoase au fost ridicate în vederea probelor, iar autoritățile au întocmit un proces-verbal pentru port sau folosire fără drept de obiecte periculoase, faptă prevăzută de art. 372 din Codul penal.

Jandarmeria Brăila transmite că va intensifica patrulele și acțiunile de prevenție în oraș, pentru a asigura un climat de siguranță publică și a preveni posibile acte de violență stradală.

Google News
Comentează
Articole Similare
Article Thumbnail
02 feb Știrile Zilei

Test noi 1214

Article Thumbnail
02 feb Știrile Zilei

test 8 dec 2025

Article Thumbnail
30 ian Știrile Zilei

test 3 8 dec

Article Thumbnail
30-08-2025 Social

Apa Nova București întrerupe furnizarea apei reci pentru lucrări de modernizare / Zonele afectate

Article Thumbnail
30-08-2025 Știrile Zilei

'Regele fructelor', bogat în nutrienți și plin de vitamine — ce beneficii are pentru sănătate

Article Thumbnail
30-08-2025 Social

Accident pe DN 13A, la Praid: Motociclist rănit după ce un autoturism a intrat pe contrasens

Article Thumbnail
30-08-2025 Știrile Zilei

Românii, blocați la ușa instituțiilor: Sindicaliștii Forța Legii declanșează proteste de luni. Programul cu publicul, suspendat

Article Thumbnail
30-08-2025 Știrile Zilei

VIDEO Bătaie ca 'în 7 păcate' la 'Cireșica': trei bărbați au fost înjunghiați, după un scandal de proporții

Article Thumbnail
30-08-2025 Social

FOTO Episcopia Alexandriei și Teleormanului l-a prăznuit pe Sfântul Ierarh Alexandru, ocrotitorul spiritual al eparhiei

Article Thumbnail
30-08-2025 Social

Pandemia și crizele majore au remodelat valorile omenești: descoperiri dintr-un studiu uriaș asupra necrologurilor

Article Thumbnail
30-08-2025 Știrile Zilei

Vremeaaaa extremă lovește Europa și amenință România: fenomenul meteo aduce vânturi puternice, tornade și ploi abundente

Article Thumbnail
30-08-2025 Știrile Zilei

Accident extrem de grav pe Autostrada A1: A fost activat Planul Roșu de Intervenție

Parteneri
Adaugă ca sursă preferată pe Google