Marea Britanie va organiza joi o conferinţă pentru donaţii de arme letale către Ucraina în faţa invaziei ruse

Autor:  Anca-Adriana Huza

Publicat:  29-03-2022

Actualizat:  30-03-2022

Article thumbnail

Sursă foto:  www.reuters.com

Marea Britanie va organiza joi o conferinţă a donatorilor pentru a mobiliza mai multe arme letale pentru Ucraina în faţa invaziei ruse, a anunţat marţi Ministerul britanic al Apărării, informează AFP.

"Conferinţa va avea loc joi şi va fi convocată de ministrul Apărării", Ben Wallace, a precizat ministerul.

Wallace a transmis marţi într-o vizită în Norvegia că această conferinţă va permite "să vedem ce putem reuni din întreaga lume pentru a ne asigura că Rusia nu este încoronată de succes în ocuparea ilegală şi în invazia sa asupra unei ţări suverane".

Aflată în prima linie a eforturilor internaţionale de furnizare de arme Ucrainei, Marea Britanie a anunţat recent că se pregăteşte să trimită 6.000 de rachete antitanc suplimentare, ridicând la 10.000 numărul total de astfel de arme britanice destinate Ucrainei, potrivit Agerpres.ro.

Înainte de începutul invaziei ruse la 24 februarie, Marea Britanie a trimis un contingent de instructori pentru a pregăti forţele ucrainene cum să folosească aceste arme antitanc.

Însă, la fel ca alte ţări din NATO, Marea Britanie a respins cererile Ucrainei de a impune o zonă de excludere aeriană deasupra teritoriului său, din cauza riscului de escaladare pe care l-ar implica o astfel de măsură.

Google News
Comentează
Articole Similare
Article Thumbnail
30-08-2025 Externe

Proteste anti-azil la Londra: mai mulți bărbați mascați au încercat să intre cu forța într-un hotel

Article Thumbnail
30-08-2025 Știrile Zilei

Surprize uriașe în topul celor mai influenți oameni din lume: Marii absenți ai clasamentului din revista Time AI

Article Thumbnail
30-08-2025 Știrile Zilei

Volodimir Zelenski, detalii despre asasinatul care a șocat Ucraina: A fost plănuit minuțios

Article Thumbnail
30-08-2025 Externe

VIDEO Incendii devastatoare în California: ard podgoriile din Napa Valley

Article Thumbnail
30-08-2025 Externe

Alunecare de teren în Norvegia: A distrus o porţiune de autostradă şi zeci de metri de cale ferată

Article Thumbnail
30-08-2025 Știrile Zilei

Nervozitate mare la Casa Albă: Oamenii lui Trump îi bănuiesc pe liderii Europei de joc dublu

Article Thumbnail
30-08-2025 Știrile Zilei

Decizie controversată luată de Marco Rubio: Liderii palestinieni nu pot intra în SUA și nu vor participa la Adunarea Generală a ONU

Article Thumbnail
30-08-2025 Externe

VIDEO FOTO Accident feroviar în Egipt: cel puțin persoane au murit și zeci de răniți

Article Thumbnail
30-08-2025 Externe

Planurile pentru avioane comerciale cu un singur pilot, suspendate după un raport critic al EASA

Article Thumbnail
30-08-2025 Știrile Zilei

Vremeaaaa extremă lovește Europa și amenință România: fenomenul meteo aduce vânturi puternice, tornade și ploi abundente

Article Thumbnail
30-08-2025 Externe

Secretarul general al Consiliului Europei a fost internat în spital - Ce spune instituția despre starea de sănătate

Article Thumbnail
30-08-2025 Știrile Zilei

Premierul rebelilor Houthi a fost ucis într-un raid organizat e Israel: Tensiunile dau în clocot

Parteneri
Adaugă ca sursă preferată pe Google