O autospecială Dacia Logan a Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Satu Mare aflată în misiune s-a răsturnat, miercuri, într-un şanţ din localitatea Sărăuad, din cauza faptului că poliţistul de la volan nu a adaptat viteza la condiţiile de drum, a declarat, pentru AGERPRES, purtătorul de cuvânt al instituţiei, Alina Ţinca.
Potrivit acesteia, în maşină se aflau doi poliţişti care aveau o intervenţie de urgenţă, dar niciunul nu a fost rănit, doar maşina fiind uşor avariată.
"Un coleg de-al nostru de la IPJ Satu Mare nu a adaptat viteza la condiţiile de drum, carosabilul fiind umed, şi s-a răsturnat în şanţul din partea dreaptă. Din fericire au existat doar pagube materiale, nu a păţit nimeni nimic. Este un Logan de Poliţie, autospeciala a fost avariată uşor. Poliţiştii erau în misiune, mergeau la un eveniment", a precizat Alina Ţinca.











Comentează