Măsuri pentru Marşul Secuilor, programat la Târgu Mureş pentru data de 10 martie
Sursă foto: Zi de Zi
Prefectul judeţului Mureş, Lucian Goga, a declarat într-o întâlnire cu presa miercuri, că instituţiile subordonate Ministerului Afacerilor Interne (MAI) au luat toate măsurile pentru ca Marşul Secuilor, programat la Târgu Mureş pentru data de 10 martie, să se desfăşoare în bune condiţii şi cu respectarea legii.
"Asociaţia Siculitas şi-a manifestat intenţia de a organiza manifestările din 10 martie, de Ziua Libertăţii Secuieşti. Instituţia Prefectului, împreună cu celelalte instituţii ale MAI au luat toate măsurile ca acest eveniment să se desfăşoare în condiţii bune. Pe de o parte, cei care doresc să comemoreze şi să participe la aceste manifestări să fie protejaţi, pe de altă parte, populaţia municipiului Târgu Mureş să fie la rândul ei protejată. Am făcut-o şi anul trecut şi fac şi acum un apel la toţi cei care participă la aceste manifestări şi la ceilalţi locuitori ai municipiului Târgu Mureş care nu participă, fac un apel la calm, la raţiune, la înţelepciune. Fiecare om are dreptul să îşi exprime gândurile, dorinţele, dar cu respectarea legii, dar fără a perturba ordinea şi liniştea publică", a arătat Goga.
Articole Similare
Test noi 1214
test 8 dec 2025
test 3 8 dec
Apa Nova București întrerupe furnizarea apei reci pentru lucrări de modernizare / Zonele afectate
'Regele fructelor', bogat în nutrienți și plin de vitamine — ce beneficii are pentru sănătate
Accident pe DN 13A, la Praid: Motociclist rănit după ce un autoturism a intrat pe contrasens
Românii, blocați la ușa instituțiilor: Sindicaliștii Forța Legii declanșează proteste de luni. Programul cu publicul, suspendat
VIDEO Bătaie ca 'în 7 păcate' la 'Cireșica': trei bărbați au fost înjunghiați, după un scandal de proporții
FOTO Episcopia Alexandriei și Teleormanului l-a prăznuit pe Sfântul Ierarh Alexandru, ocrotitorul spiritual al eparhiei
Pandemia și crizele majore au remodelat valorile omenești: descoperiri dintr-un studiu uriaș asupra necrologurilor
Vremeaaaa extremă lovește Europa și amenință România: fenomenul meteo aduce vânturi puternice, tornade și ploi abundente
Comentează