Medicamente compensate fără adeverință de la ANAF

Autor:  Anca Lupescu, Redactor

Publicat:  02-02-2014

Actualizat:  02-02-2014

Article thumbnail

Sursă foto:  stiripesurse.ro

Şeful Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate spune că este suficientă o simplă declaraţie pe proprie răspundere asupra veniturilor. Medicii de familie sunt însă sceptici. Ei se tem de eventuale sancţiuni după ce unii dintre ei au fost puşi să plătească din propriul buzunar contravaloarea medicamentelor decontate pe declaraţii false.



Pensionarii s-au săturat să facă drumuri la Finanţe pentru a demonstra o dată în plus că au venituri mici, aşa că au făcut sesizări la Casa de Asigurări de Sănătate. Răspunsul a venit rapid.

„Facem un apel către medicii de familie să nu mai solicite pensionarilor cu pensii de până la 700 de lei pe lună această adeverinţă de la Finanţe”, a anunțat Mariana Marcu, purtătorul de cuvânt al CJAS Timiş.

Medicii au folosit şi anterior varianta declaraţiei pe proprie răspundere, tot la recomandarea Caselor Judeţene de Asigurări de Sănătate, însă au avut de pierdut. Doar în Timiş, 140 de medici de familie au fost puşi să plătească medicamentele luate de pensionarii care declaraseră în fals venituri sub pragul de 700 de lei. Preşedintele CNAS spune că această situaţie nu se va mai repeta.

„Medicul de familie poate sta liniştit, nu va avea nicio repercusiune, dacă cumva aceea declaraţie este falsă şi se va dovedi că mai are şi alte venituri”, a afirmat Cristian Buşoi, preşedintele CNAS.


Dacă vor fi sancţionaţi din nou pentru prescrierea de reţete fără adeverinţe de venit, medicii de familie susţin că vor da în judecată Casa de Asigurări de Sănătate pentru a-şi recupera banii.

Google News
Comentează
Articole Similare
Article Thumbnail
02 feb Sănătate

test 31 aug 21.13 min

Article Thumbnail
02 feb Sănătate

test 2 31 aug la 21.19

Article Thumbnail
02 feb Sănătate

test 1 seot

Article Thumbnail
02 feb Știrile Zilei

test 2 8 dec 2025

Article Thumbnail
30-08-2025 Știrile Zilei

Un raport Eurostat dezvăluie o problemă extrem de gravă a României: Este una dintre cele mai afectate țări din Europa

Article Thumbnail
30-08-2025 Știrile Zilei

'Regele fructelor', bogat în nutrienți și plin de vitamine — ce beneficii are pentru sănătate

Article Thumbnail
30-08-2025 Știrile Zilei

S-a aflat ce ne 'îmbătrânește' inima: Totul pleacă din farfurie. Aceste alimente efectiv o 'torturează', abia mai reușește săraca să bată - spun specialiștii

Article Thumbnail
30-08-2025 Știrile Zilei

O boală frecventă a copilăriei are un efect total neașteptat pe termen lung: Generează probleme inclusiv în viața de adult

Article Thumbnail
30-08-2025 Sănătate

Acces mai rapid la tratament: Cabinet de Boli Infecțioase, înființat la Spitalul de Pneumoftiziologie Iași

Article Thumbnail
30-08-2025 Sănătate

Experți: Primele orientări standardizate pentru gestionarea bolilor inflamatorii intestinale în sarcină

Article Thumbnail
30-08-2025 Sănătate

Model în Sănătate: 'Vindecarea începe atunci când sufletul își recapătă liniștea și speranța' - Alina Ion, fondatoarea Spitalului 'Sfântul Sava cel Sfințit'

Article Thumbnail
30-08-2025 Sănătate

Inovație medicală: Un stetoscop dotat cu AI poate diagnostica insuficiența cardiacă, bolile de valve și aritmiile în doar 15 secunde

Parteneri
Adaugă ca sursă preferată pe Google