Micii fermieri pot accesa ajutoare de până la 15.000 euro pentru utilaje agricole
Sursă foto: Agrisuport
Micii fermieri și crescătorii de animale din Transilvania de Vest au acum oportunitatea de a primi un sprijin financiar important pentru modernizarea activității agricole.
Fundația Pro Economica oferă un ajutor minimis de până la 15.000 de euro pentru achiziționarea de utilaje agricole, în cadrul unui program dedicat producătorilor agricoli persoane fizice și juridice.
Finanțarea nerambursabilă, în valoare totală de peste 6 miliarde de forinți (aproximativ 76 milioane de lei), acoperă maximum 75% din costurile eligibile, iar beneficiarii trebuie să asigure o contribuție proprie de cel puțin 25%. Cererile de finanțare pot fi depuse până la data de 31 iulie 2025, ora 16:00, informează AgroInfo.
Prin această inițiativă, Fundația Pro Economica urmărește să sprijine dezvoltarea capacităților tehnice ale micilor ferme și să stimuleze creșterea producției agricole în regiune. Mai multe informații despre condițiile și modul de accesare a fondurilor sunt disponibile pe site-ul oficial al fundației.
Articole Similare
Test noi 1214
test 8 dec 2025
test 3 8 dec
Apa Nova București întrerupe furnizarea apei reci pentru lucrări de modernizare / Zonele afectate
'Regele fructelor', bogat în nutrienți și plin de vitamine — ce beneficii are pentru sănătate
Accident pe DN 13A, la Praid: Motociclist rănit după ce un autoturism a intrat pe contrasens
Românii, blocați la ușa instituțiilor: Sindicaliștii Forța Legii declanșează proteste de luni. Programul cu publicul, suspendat
VIDEO Bătaie ca 'în 7 păcate' la 'Cireșica': trei bărbați au fost înjunghiați, după un scandal de proporții
FOTO Episcopia Alexandriei și Teleormanului l-a prăznuit pe Sfântul Ierarh Alexandru, ocrotitorul spiritual al eparhiei
Pandemia și crizele majore au remodelat valorile omenești: descoperiri dintr-un studiu uriaș asupra necrologurilor
Vremeaaaa extremă lovește Europa și amenință România: fenomenul meteo aduce vânturi puternice, tornade și ploi abundente
Comentează