Ministerul Muncii: 'Ne dorim ca românii, oriunde s-ar afla, să aibă încredere că pot avea un viitor profesional respectat şi bine plătit şi aici, în România'
Sursă foto: Sursa FOTO: Guvernul României
Deficitul de forţă de muncă afectează atât companiile private, cât şi instituţiile publice, motiv pentru care Ministerul Muncii, Familiei, Tineretului şi Solidarităţii Sociale are ca prioritate consolidarea pieţei muncii, a declarat, vineri, ministrul de resort, Simona Bucura-Oprescu, relatează Agerpres.
Simona Bucura-Oprescu, împreună cu preşedintele Agenţiei Naţionale pentru Ocuparea Forţei de Muncă (ANOFM), Florin Cotoşman, au participat la Bursa Generală a Locurilor de Muncă, organizată de AJOFM Ilfov, conform unui comunicat de presă al Agenţiei Naţionale pentru Ocuparea Forţei de Muncă (ANOFM).
"Deficitul de forţă de muncă afectează atât companiile private, cât şi instituţiile publice, motiv pentru care Ministerul Muncii, Familiei, Tineretului şi Solidarităţii Sociale are ca prioritate consolidarea pieţei muncii - prin formare continuă, prin politici active şi prin sprijinirea angajatorilor care investesc în oameni. Ne dorim ca românii, oriunde s-ar afla, să aibă încredere că pot avea un viitor profesional respectat şi bine plătit şi aici, în România. ANOFM joacă un rol esenţial pe piaţa muncii din România - nu doar prin sprijinirea angajării, ci şi prin formarea profesională continuă, adaptată cerinţelor unei economii aflate în schimbare. Pentru ca oamenii să aibă acces la locuri de muncă stabile şi bine plătite, iar angajatorii să găsească forţa de muncă de care au nevoie, este vital să ne pregătim meseriile viitorului şi să investim constant în competenţele românilor", a declarat, ministrul Muncii, Familiei, Tineretului şi Solidarităţii Sociale, citată în comunicat.
La rândul său, Florin Cotoşman a afirmat că Bursa Locurilor de Muncă este mai mult decât o simplă întâlnire între angajatori şi persoane aflate în căutarea unui loc de muncă, fiind un spaţiu deschis dialogului, oportunităţilor şi încrederii.
"Aici se pun bazele unor viitoare colaborări, se identifică talente şi se conturează trasee profesionale. Totodată, se creează un mediu propice pentru angajare şi creşterea numărului de persoane încadrate în muncă, ducând astfel la scăderea şomajului şi, prin urmare, la creşterea nivelului de trai al cetăţenilor. Prin astfel de acţiuni, facilităm accesul la informaţii relevante despre cerinţele pieţei muncii, sprijinim procesul de recrutare, dar mai ales contribuim la combaterea şomajului şi la susţinerea mobilităţii ocupaţionale", a declarat preşedintele ANOFM.
De asemenea, secretarul general al ANOFM, Marcel Miclău, a participat la Bursa Locurilor de Muncă la Timiş, ocazie cu care a subliniat faptul că ANOFM continuă să îşi asume cu seriozitate rolul de intermediar activ şi competent, oferind servicii de informare, consiliere, formare profesională şi sprijin pentru inserţie.
Context
La Bursa Generală a Locurilor de Muncă, organizată vineri de ANOFM, au fost oferite 31.087 locuri de muncă de către cei 1.878 angajatori prezenţi. Din totalul celor 29.961 de persoane prezente la eveniment, 423 de persoane au fost tineri cu risc de marginalizare socială şi 24 de persoane refugiate provenite din Ucraina.
Un număr de 8.723 persoane au fost selectate în vederea încadrării, dintre care 39 tineri cu risc de marginalizare socială.
Principalele domenii de activitate în care au fost oferite locuri de muncă persoanelor fără studii superioare sunt: activităţi de investigaţie şi protecţie, lucrări speciale de construcţii, construcţii de clădiri, restaurante şi alte servicii de alimentaţie, activităţi de servicii privind forţa de muncă, activităţi de secretariat, fabricarea echipamentelor electrice, fabricarea altor mijloace de transport, activităţi de investigaţii şi protecţie, comerţ cu amănuntul, lucrări de geniu civil, construcţii clădiri, fabricarea articolelor de îmbrăcăminte.
Muncitor necalificat, agent de securitate, manipulant marfă, lucrător comercial, lăcătuş mecanic, agent servicii client, şofer, curier, operator maşini CNC, sudor sunt principalele meserii/ocupaţii aferente locurilor de muncă oferite persoanelor fără studii superioare.
Pentru persoanele cu studii superioare, principalele meserii oferite au fost: inginer, manager, economist, analist, formator, director, referent de specialitate, specialist în recrutare, consultant bancar etc.
Judeţele cu cele mai multe persoane selectate în vederea ocupării sunt: Bucureşti (582), Iaşi (504), Olt (446), Hunedoara (443), Dâmboviţa (411), Brăila (380), Neamţ (331), Timiş (323) şi Braşov (285).
Evaluarea finală a rezultatelor Bursei Generale a Locurilor de Muncă va fi realizată la o lună după eveniment.
Explorează subiectul
Articole Similare
Aceste ambajale NU vor mai fi primite în sistemul RetuRO: 8 producători au contractele suspendate
Patronatele din Turism au explodat, după declarațiile ministrului Economiei: Este pură iresponsabilitate!
Registrul Auto Român vrea să cumpere piese şi accesorii pentru fotocopiatoare cu până la 16 milioane lei
România devine un hub regional pe o piață de zeci de miliarde de dolari anual, datorită investițiilor masive în regenerabile
'Manualul întors pe dos' - observația unui reputat economist: Guvernul pierde miliarde de la multinaționale, dar taie din educație
Alertă de securitate: o eroare tehnică a permis acces neautorizat pe platforma POSF
Vacanţele pe litoral devin mai accesibile pe final de august
Un bărbat acuză o farmacie că i-a ruinat căsnicia: toată pățania pornește de la o plată electronică eșuată
Șoferii scapă de drumurile la ghișeu: Plăcuțele de înmatriculare vor veni direct la ușă - le comanzi online și vin prin curier
Producţia de cărbune a scăzut cu 2,9% în primul semestru din 2025; importurile s-au redus cu 60,7%
Imperiul cripto al familiei Trump se extinde în Asia: Eric Trump mizează pe investiţii în bitcoin la Hong Kong
Comentează