Ministrul Economiei, despre situația de la Praid: Zăcământul a fost compromis iremediabil
Sursă foto: nquam Photos / Alex Nicodim
„Cei care aveau obligația să aibă grijă de zăcământul de acolo, au ajuns ca produsul pe care vor să îl protejeze să dispară. Este afectat ireversibil”, declară joi ministrul Economiei, Radu Miruță, conform Mediafax.
Ministrul a adăugat că salariul directorului Salrom a fost majorat cu 6.000 de lei după incident. El a mai spus că „va fi o vină partajată între entitățile menționate de raportul Corpului de Control al prim-ministrului, Apele Române, Salrom, ANRM, probabil Conversmin, Ministerul Economiei. Urmează să fie partajată proporția acestui prejudiciu în etapa următoare”.
„Responsabilitatea asta este împărțită. S-a desconsiderat acest risc pur și simplu. Cei care aveau obligația să aibă grijă de zăcământul de acolo, au ajuns, după conducerea acestei companii, au ajuns ca produsul pe care vor să îl protejeze să dispară. Este afectat ireversibil zăcământul de acolo”, a declarat ministrul.

El a adăugat că „în Consiliul de Administrație ale statului român se ascunde detaliul diavolului, zic în continuare același lucru, și o să vedeți în zilele următoare. Sunt consilii de administrație ale căror director câștigă peste 50.000 de lei pe lună”.
„Sunt lucruri care, din punctul meu de vedere, sunt inacceptabile pentru că nu vorbim de niște criterii de performanță relevante acolo, ci vorbim adesea despre un loc cald pentru care cineva să primească această sumă de bani. Știu că s-ar dori mai repede să se rezolve aceste lucruri, și eu îmi doresc acest lucru, însă ca ministru pot să lucrez cu legea existentă până când ea va fi schimbată și voi propune și schimbarea ei”, a subliniat Miruță.
Explorează subiectul
Articole Similare
Test noi 1214
test 8 dec 2025
test 3 8 dec
Apa Nova București întrerupe furnizarea apei reci pentru lucrări de modernizare / Zonele afectate
'Regele fructelor', bogat în nutrienți și plin de vitamine — ce beneficii are pentru sănătate
Accident pe DN 13A, la Praid: Motociclist rănit după ce un autoturism a intrat pe contrasens
Românii, blocați la ușa instituțiilor: Sindicaliștii Forța Legii declanșează proteste de luni. Programul cu publicul, suspendat
VIDEO Bătaie ca 'în 7 păcate' la 'Cireșica': trei bărbați au fost înjunghiați, după un scandal de proporții
FOTO Episcopia Alexandriei și Teleormanului l-a prăznuit pe Sfântul Ierarh Alexandru, ocrotitorul spiritual al eparhiei
Pandemia și crizele majore au remodelat valorile omenești: descoperiri dintr-un studiu uriaș asupra necrologurilor
Vremeaaaa extremă lovește Europa și amenință România: fenomenul meteo aduce vânturi puternice, tornade și ploi abundente
Comentează