Mircea Cărtărescu a dat lovitura: A pus mâna pe un premiu de 150.000 de dolari
Sursă foto: stiripesurse.ro
Scriitorul şi eseistul român Mircea Cărtărescu a câştigat Premiul FIL de Literatură în Limbi Romanice, ediţia 2022, a anunţat, în Mexic, Antonio Sáez Delgado, purtător de cuvânt al juriului, transmite agenţia EFE preluată de Agerpres.
Mircea Cărtărescu a fost ales dintre 80 de candidaturi în şapte limbi ''pentru proza sa imaginativă şi orbitoare'', a spus Sáez Delgado la o conferinţă de presă în oraşul mexican Guadalajara.
Juriul a apreciat că el ''este un scriitor multilateral de stil maximalist care se inserează deplin în tradiţia literaturii mondiale, interpelându-şi de la oniric şi până la existenţial cititorii şi criticii din întreaga lume''.
Premiul, dotat cu suma de 150.000 de dolari, va fi înmânat pe 26 noiembrie la inaugurarea celei de 36-a ediţii a Târgului Internaţional de Carte (FIL) din Guadalajara, considerat cel mai important târg de carte al lumii editoriale hispanice.
Primul scriitor de limba română recompensat cu Premiul FIL de Literatură în Limbi Romanice a fost Norman Manea în anul 2016.
Articole Similare
dadsadsa
test 2 31 aug la 21.19
FOTO Celebrul chef britanic Gordon Ramsay a fost operat de urgență. Era suspect de cancer de piele
FOTO Episcopia Alexandriei și Teleormanului l-a prăznuit pe Sfântul Ierarh Alexandru, ocrotitorul spiritual al eparhiei
După 140 de ani, Ștefan cel Mare primește o nouă 'față': Emblematicul monument din Iași intră în restaurare
Lady Gaga revine pe scena MTV Video Music Awards
Diana Lupescu, la Gala Tânărului Actor HOP: Au venit copiii cu prospeţime, cu interes, poţi să-i pui în orice personaj
WhatsApp se pregătește să schimbe radical funcțiile aplicației: Ce vor putea face utilizatorii
VIDEO Tzancă Uraganu șochează din nou: 'O palmă, două, nu știu… un picior mai dai la o femeie, să o stăpânești'
Sfântul Alexandru: Tradiții și obiceiuri asociate cu aceeastă zi - Lucruri mai puțin știute din tradiția românească
Rihanna celebrează două decenii de carieră muzicală: '20 de ani de mulțumiri'
Comentează