Mircea Geoană deplânge dispariţia Regelui Mihai I: 'Pierderea unui model de decenţă şi modestie'
Sursă foto: Inquam Photos / Octav Ganea
Dispariţia Regelui Mihai I nu reprezintă doar pierderea ultimului conducător de stat din timpul celui de-al Doilea Război Mondial, ci a unui model de decenţă şi modestie, consideră preşedintele PSRO, Mircea Geoană, conform Agerpres
"Un om de stat care a înţeles să-şi iubească ţara de oriunde s-a aflat. Am avut onoarea să conduc şedinţa Senatului în care Regele Mihai s-a adresat pentru ultima oară Legislativului. Mi-au rămas în minte câteva cuvinte: "Drumul nostru ireversibil către Uniunea Europeană şi NATO nu ar fi fost posibil fără acţiunea, întru libertate şi democraţie, a Legislativului românesc de după anul 1989. Dar politica este o sabie cu două tăişuri. Ea garantează democraţia şi libertăţile, dacă este practicată în respectul legii şi al instituţiilor. Politica poate însă aduce prejudicii cetăţeanului, dacă este aplicată în dispreţul eticii, personalizând puterea şi nesocotind rostul primordial al instituţiilor Statului". Moştenirea pe care ne-o lasă este una importantă şi pe care trebuie să o preţuim. Dumnezeu să-l odihnească în pace!", a scris Geoană pe pagina sa de Facebook.
Regele Mihai I, fostul suveran al României, a murit marţi la vârsta de 96 de ani la reşedinţa din Elveţia, a anunţat Casa Regală.
Explorează subiectul
Articole Similare
test 3 32 aug noaptea
Florin Cîțu contrazice flagrant teoria austerității, promovată de Ilie Bolojan: Cheltuieli mai mari decât anul trecut
'Să nu capitulăm!' Vasile Bănescu, mesaj dur împotriva propagandei și 'suveranismului urii', după scandalul cu nepalezul: E bombă cu rază largă de distrugere
SURSE PSD pregătește o mare bătălie în Parlament: Schimbă măsurile lui Ilie Bolojan
FOTO/VIDEO Donald Trump e mort! Este zvonul, alimentat de The Simpsons, care a aruncat în aer rețelele sociale: Totul a plecat de la vânătaia de pe mână
Ilie BBBolojan dă undă verde eliminării viceprimarilor din România: Poate intra în vigoare
Un lider al PNL, critici dure pentru George Simion: Are un discurs iresponsabil și dovedește ignoranță strategică
Vicepreședinte PSD: Din nou austeritate doar pentru căței. Guvernul întinde covorul roșu pentru extremism
Dieta Bolojan pentru ‘statul gras’ subțiază doar 2,3 miliarde din cheltuieli, dar îngrașă bugetul cu aproape dublu din taxele românilor
Aveți încredere în Justiție! - mesajul ministrului pentru cei păgubiți din dosarul Nordis / Pensiile speciale ale magistraților nu sunt 'privilegii'
VIDEO Proteste în justiție: Marinescu clarifică limitele legale pentru magistrați și procurori-șefi
Comentează